Dan Helciug - Rebelul Ordonat!

Dan Helciug – umor, spontaneitate, cam asta remarci la o primă vedere de ansamblu. Pătrunzând dincolo de ce transpare, găsești un om puternic, cu multa ambiţie, simț al responsabilității și grijă de sine.
Nu, nu sunt laude! Toate aceste atribute au fost încă odată, dacă mai era cazul, dovedite în acerba luptă cu kilogramele care uneori nu scutește nici statutul de vedetă.
Și de data asta a învins, deşi recunoaşte că ”a fost dificil să duc la bun sfârșit perioada impusă de dietă. Timp de 1 an am tot încercat să o ţin, însă nu aveam destulă motivaţie. Determinarea a venit odată cu momentul în care am realizat că e greu să duci atâtea kilograme în spate, mai ales că îmi afectau și sănătatea”. Dacă pentru un moment ne-am gândit că a luat decizia din considerente pur estetice, am aflat că sănătatea a fost cea prioritară.
Întrebat fiind de dieta abordată, Dan a răspuns foarte deschis, dornic să vină în folosul celor ce vor să slăbească “Am tot abordat diferite diete, dar rezultatele nu apăreau, însă, după dieta daneză, am slăbit 17 kg în câteva luni. În cele 2 săptămâni de dietă se pierd cam 7-8 kg. Această dietă, cunoscută și drept dieta astronauţilor, se ține timp de 2 săptămâni, este undeva la limita dintre strict și permisiv și conţine destul de multe elemente nutritive. Pe tot parcursul dietei am făcut mult sport: alergare, de 3-4 ori pe săptămână, sală și la două zile, acasă, 400 de flotări și 500 de abdomene precum și masaj anticelulitic. Sportul pe care îl recomand însă exclusiv pentru a slăbi eficient este alergatul, fie în aer liber, fie pe bandă. După perioada dietei, mi-am făcut un regim de viață foarte echilibrat, cu reguli stricte. Spre exemplu, am exclus ca și alimente cartofii prăjiți, de fapt prăjelile în general, mănânc totul gătit după metoda înăbușită, niciodată nu mănânc după ora 6, decât foarte rar, câte un fruct, iar alcoolul, băuturile carbogazoase și dulciurile nu mai au ce căuta în meniul meu. Cam astea sunt secretele mele în ceea ce privește rezultatele uimitoare pe care le-am avut”.
Ştim cu toţii că dieta înseamnă voinţă și renunţare, iar acestea aduc cu sine frustrare. Constrângerea, de fapt, e cea care ne face să nu putem ține o dietă ca la carte, precum și latura noastră hedonică, de a găsi o imensă plăcere în a mânca.
Despre disconfortul din timpul curei, Dan afirmă ”nu mi-au lipsit anumite feluri de mâncare, deşi sunt o natură gurmandă, cât libertatea de a alege. Cu toate astea, am găsit mici trucuri de a-mi păcăli organismul: dacă simțeam nevoia de dulce, găseam ceva să mănânc, însă cu foarte puţine calorii. De exemplu, am inventat tot soiul de combinaţii în alimentaţie: fulgi cu portocale sau cu struguri. Nu mi-am frustrat niciodată organismul, ci am încercat să-l autoeduc. Trebuia să-l învăț cu noul regim de viață. E adevărat că la începutul dietei am resimţit o stare de nervozitate și slăbiciune, însă erau semnale false pe care le primeam din subconştient”.
Nu de puţine ori, se întâmplă să renunţăm la o dietă doar pentru că nu vedem rezultate imediate, iar asta ne face să ne îndoim de eficacitatea ei. Ei bine, trebuie multă răbdare, am aflat de la Dan ”în primul rând important e ca dorinţa să vină din interiorul tău, nu pentru persoanele din jurul tău, nici ca să intri intr-o anume mărime de blugi. Crezând cu tărie că rezultatele vor veni, ele nu vor întârzia să apară. În plus, trebuie să îi acorzi timp corpului tău pentru a se obişnui cu noul regim. Organismul e ca un calculator, nu îi ștergi programele, ci le upgradezi”
În ceea ce privește cariera profesională, Dan a fost extrem de draguț și ne-a împartașit căteva din planurile sale de viitor. Se pregătește să lanseze un nou album F.P.S( Fotbal. Politica. Sex), producție proprie, sub o noua titulatură Dan Helciug & Co, iar promovarea acestui album va consta în susținerea unei serii de concerte.
Și pentru că Dan adoră proiectele curajoase, în primavară, vom putea merge la lansarea cărții sale, o culegere de nuvele. Celelalte surprize ni le va dezvălui la momentul oportun.

Articol publicat in revista Slab sau Gras

Nunta in stilul anilor '30 - CRBL si Elena

CRBL si Elena “Oficial”casatoriti

Elena si Eduard- sau cum il stiu oamenii ”CRBL”-, doi oameni uniti de o pasiune comuna, dansul, doi oameni ce s-au cunoscut la acelasi concurs “Dansez pentru tine”, doi campioni, cam asta stiu cei ce nu-i cunosc.
Nu prea multe stiam nici eu, ce-i drept, inante de a ma intalni cu ei. Dimineata, zi de toamna! Ma indrept spre locul de intalnire cu cei doi proaspat casatoriti. Vremea ploioasa imi evoca toamnele iubirilor mele, si inevitabil ma intreb: oare de ce sunt oamenii atat de reticenti in a pecetlui tumultuoasele lor povesti de dragoste cu mometul incununarii inelului de logodna? Oare ce elixir magic te face sa ai curajul de a o cere in casatorie pe cea iubita? Abia astept sa-l intreb pe CRBL despre asta.. Si pe Elena sa nu uit s-o intreb daca ….Cam acestea sunt gandurile ce imi traverseaza peronul mintii mele.
Preocupata, curioasa sa stau de vorba cu cei doi, cu pasi grabiti, ajung la destinatie.
Iata-ma fata in fata cu doi oameni normali, lipsiti de orice vedetism, nealterati de statutul lor , in schimb plini de prospetime si dragoste.
Surprinsa, descopar doua personalitati total opuse, insa extrem de complexe, ce pot face dovada, fara echivoc, a unei chimii transmise de la priviri ghiduse, gesturi tandre, pana la tachinari pline de umor.
CRBL -forta, atitudine, energie, cam asa ai putea sa-l definesti la o prima impresie.
Elena- eleganta, feminitate, zambet ravasitor si un delicios accent rusesc ce da un plus de savoare dialogului cu ea.
CRBL, vorbaret, cum il intuiam, incepe sa- mi spuna despre idila lor ce se infiripa cu fiecare zi, pe platourile de filmare.” In cadrul primei editii la Dansez pentru tine, eram intr-o echipa a carei coregrafie era realizata de Elena. La inceput intreaga mea atentie era indreptata spre ceea ce trebuia sa fac pentru atingerea unui vis, acela al partenerei mele de dans. Nu o priveam pe Elena decat din perspectiva coregrafei, nu si a femeii. Petreceam insa 6 ore pe zi in compania ei, ceea ce mi-a permis, in timp, sa pot sa o descopar, sa incep sa o admir si treptat, sa realizez ca ma indragostesc de ea. Elena este o persoana care stie sa fascineze, stie sa se joace”.
Dupa perioade de tatonari si intalniri secrete, au decis sa recunosca “oficial” ca au o relatie. De aici pana la a o cere in casatorie, nu a fost decat un pas.
“Imi incoltise de foarte mult timp ideea de o cere in casatorie, imi facusem zeci de planuri, insa ce ma retinea era faptul ca nu stiam pe care din ele sa-l pun in practica si care sa aiba rezultatul dorit.
Curioasa din fire, asa cum ii sta bine oricarei femei si mai ales de formare jurnalist, am vrut sa stiu care a fost momentul in care CRBL a primit un “Da, vreau sa fiu sotia ta.!”. Am aflat ca cererea nu a fost una clasica, ci adaptata unei mari iubitoare de pisici.
”Azi trebuie s-o fac” si-a spus in sine CRBL si insotit de cumnatul sau, a plecat sa cumpere un inel si o pisicuta mica. Inelul a fost agatat la gatul pisicii , iar pisica bagata intr-o cusca. Inelul de logodna este din aur alb cu un diamant micut , „pentru ca oficial ne merge bine!” ne-a spus zambind mirele.
Pe sistemul: daca nu fugi acum, te prind pentru toata viata, Elena a ramas pe loc, iar de aici a inceput o poveste de iubire pe ritmuri de jazz, intre o diva suava si un gangster galant.
Pe data de 1 noiembrie , lumea buna a fost invitata la nunta Elenei cu CRBL, o nunta desprinsa parca din tablourile anilor ’20-’30. Fast, opulenta, muzica live, cateva dintre ingredientele unei nunti de success.
“Ideea mi-a venit odata cu filmarea videoclipului Oficial imi merge bine, unde rolul meu de gangster m-a captivat. Asa ca am zis de ce nu o nunta ca pe vremea lui Al Capone?
Am organizat singuri nunta,singurul ajutor venind din partea cunoscutei scenariste Monica Sorescu. Am avut incredere in acest proiect curajos, iar el a devenit realitate.
Initial, locatia aleasa a fost amenajarea unui cort la Studiourile MediaPro Buftea, insa frigul a fost un inamic redutabil, astfel alegand Platoul 1, al Studiourilor MediaPro Buftea, un loc ce a putut fi decorat in spiritul anilor nebuni, anii’30.
Totul a decurs asemenea unui film cu mafioti. De la biserica Sf. Spiridon Nou, unde ne-am cununat religios, am plecat direct la studiourile MediaPro din Buftea. Aici, invitatii au fost preluati de doua Dodge-uri Nitro, masini retro, dar si noi in acelasi timp, si au fost condusi la platoul unde s-a tinut petrecerea. Aici au fost intampinati de un valet care i-a poftit pe covorul rosu de la intrare, iar in holul cladirii au fost preluati de doua fete costumate in rochii specifice anilor ’30. Holul a fost si el decorat cu un birou retro si alte obiecte de decor care te faceau sa crezi ca ai pasit in alta lume. Invitatii au primit cate un plic cu poza mirilor, doua bilete si doua pahare goale. Apoi, numele lor au fost trecute intr-un tabel. La intrarea in platou, i-am intampinat eu si Elena: eu le-am turnat whisky in pahare (in loc de clasica sampanie), iar Elena le-a rupt biletele de acces primite la intrare (doar e vremea prohibitiei!) Decorul in care au pasit invitatii a reprodus fidel seratele pline de fast si mister organizate de mafioti: pereti acoperiti de fotografii alb-negru cu cei doi miri, cu aerul acelei epoci, oglinzi mari, tablouri si mobila veche, dar si afise care aminteau de perioada prohibitiei. Atractia intregului platou a fost camionul plin cu lazi si butoaie de whisky, parca oprit din descarcare. A existat si un panou unde au fost proiectate filmulete cu mine si Elena si povestea noastra de dragoste. Masa mirilor a fost plasata intr-un colt special, cu un perete pictat ca si fundal, fiind decorata diferit de restul meselor. Un alt lucru inedit a fost faptul ca la mese nu au existat locuri stabilite si fiecare invitat s-a putut aseaza unde a dorit, in functie de punctualitate. Bandul a fost si el asezat intr-un decor special, ca de cafenea din anii ’30, cu canapele, mese, scaune si fotolii de epoca. Atat ei, cat si ospatarii si barmanii au purtat costume specifice epocii. Meniul traditional de care s-au bucurat nuntasii si din care nu au lipsit sarmalutele romanesti, a fost condimentat si cu delicatese. Tortul, dreptunghiular si in mai multe trepte, a fost ornat cu gloante din martipan, demne de intreg conceptul petrecerii.”
Invitatiile au fost si ele inedite: discuri de vinil, pe etichetele carora am tiparit invitatia propriu-zisa, iar discurile au avut si coperti cartonate. Asta ca sa pastram conceptul anilor ’30.
Totul a avut atmosfera cu parfum de tabac si bautura. Sticlele de whisky au fost personalizate: „Whisky-ul fiind Red Label de la Johnny Walker, al carui slogan este Keep walking.. ei l-au continuat in felul urmator: ”Keep walking hand in hand till the end of life ... with your money! Signed by CRBL and Lena.”
Momentul de maxima intensitate a venit cand mireasa a fost furata de catre maestrul Nelu Ploiesteanu, si a carei rascumparare a constat intr- o cantare pe ritmuri populare de-a lui CRBL, in duet cu acest mare cantaret de muzica lautareasca
Si cum moda in anii 30 incepea sa devina permisiva, fiind si anii cunoscuti ca cei mai glamourosi, costumele invitatilor, cat si ai mirilor, s-au remarcat prin accesorizarea de paiete, pene, siraguri de perle.
„Costumele noastre au fost inspirate de moda acelei epoci. Rochia miresei a fost cumparata din Chisinau si este Pro Novias, o comanda speciala, o rochie lunga, simpla, cu bretele subtiri, si o blanita alba pe deasupra. Buchetul miresei a fost din trandafiri albi si orhidee rosé.
Eu am purtat un costum de mafiot din vremea prohibitiei, tot o comanda speciala, facuta la Piatra Neamt, de care s-au ocupat cei de la Dinasty. Tinuta mea a fost creata de Gabriel Muraru – designerul si managerul Dinasty, fiind gandita special pentru a se integra perfect in povestea nuntii. Sacoul cu revere late, pantalonii cu mansete si talie inalta, stofe inchise la culoare si in dungi, pantofii specifici in 2 culori si nu in ultimul rand, palaria asortata - sunt definitorii pentru aceasta tinuta. Costumul este realizat din tesatura marca Cerruti, din lana merinos, atent selectionata. Toate sunt unicat.”
Muzica a fost o imbinare a mai multor genuri: jazz, oldies, clasica, incluzand si cea populara. Bandul a fost compus din niste pusti extrem de talentati , uniti sub numele So What, si recomandati de bunul sau prieten Smiley.
Coafura miresei a fost realizata la salonul Anastasia, un salon rusesc, iar make-up-ul a fost realizat de o domnisoara de la salonul Zazu.
Verighetele au fost singurele elemente ce au stat sub semnul clasicului, fiind din aur alb, de la Royal Caro, iar pe ele scrise: data si numele lui – pe verigheta Elenei, si data si numele miresei – pe verigheta lui.
Marturiile propriu-zise nu au existat, ele fiind inlocuite cu multa ingeniozitate de niste plicuri cu fotografiile mirilor si niste retete medicale, primite la intrarea in platou si pe baza carora se dadea alcoolul in perioada prohibitiei. Astea au fost amintirile pe care le-au luat acasa invitatii.
Am incercat sa aflu cate ceva si despre juramintele facute cu pretul de a fi interpretata, poate , prea indrazneata. Spre uimirea mea, am avut parte de un raspuns sincer si plin de umor din partea lui Edi ”Am eu o vorba imprumutata de la Parazitii: iti doresc ce-mi doresti tu mie, si sa-ti se-ntample tie.”
Inconjurati de prieteni dragi precum Smiley, Piticu, Omu Negru, Francezu – colegii lui de la Simplu, Laura Cosoi, Iulia Vantur si Marius Moga, Corina, Andreea Banica si Lucian Mitrea, Mihai Petre, Connect-R, Pavel Bartos, Adrian Despot, Adriela, Alex Velea, Mirela Tiron, Marieta – cea pentru care a intrat in competitia visurilor de la Pro Tv, ”Dansez pentru tine”, Andreea Raicu, Virgil Iantu, cei doi au spus oficial „da!” vietii in doi.
Si asa cum spuneau vechii greci, ca la inceput, barbatul si femeia formau o sfera, pana cand zeii s-au temut de aceasta perfectiune si au spart sferele aruncandu-le pe pamant, fiecare om este menit sa-si caute jumatatea. Iata ca unii dintre noi o gasesc mai usor si in locuri in care se asteptau mai putin.

Articol publicat in revista Ideal Mariaj

Pasiune sau masura...?

Discutie aprinsa zilele trecute, pareri si pareri, trairi exprimate in cele mai ciudate feluri si mituri insusite din generatii trecute, toate despre pasiune. Pasiunea ucide dragostea spuneau unii, pasiunea inlocuieste dragostea, pasiunea este insasi dragostea.
Lipsa masurii in iubire este oare un dezechilibru sufletesc, sau pasiunea este total lipsita de iubire....? Inca de mici invatam ca lucrurile trebuiesc facute cu masura si pudoare . Masura acel nesuferit semn de stop in tot ceea ce ai vrea sa spui, sa actionezi, sa speri. Daca in toate aceste sensuri poti insa sa ai masura, oare si in iubire trebuie sa existe indicatoare care sa te avertizeze ca viteza cu care mergi e prea mare, semafoare care sa te oblige sa franezi cand poate timpul nu ti-o permite, si tot el sa-ti dea voie sa ti continui drumul cand poate nu vrei.
Ma tot intreb de ce atata intoleranta in ceea ce priveste pasiunea. Nu e ea oare ceea ce te face sa arzi mai mult decat oricare alta victorie sau reusita, nu este tot ea ceea care te stinge ca o ploaie rapida de vara intensa si scurta, sau nu e ea fauritoarea celor mai frumoase opere de arta?
Dar oare ce-i da atata farmec si cine sunt cei care ii opun atata rezistenta? Nu cred ca este o atractie reciproca si atat, cum cred ca toti cei care o blameaza sunt cei neputinciosi sa traiasca o asemenea stare de exaltare, sunt acei falsi pudibonzi, si toti acei care se stiu fapturi firave si fara forta de a experimenta ceva atat de intens. Sunt toti cei dependenti de conventii, puritani mincinosi, cei ce nu suporta ideea abandonului, cei care vor controlul deplin, trufasii.
Observ ca exista o moda in ultimul timp de a arata ca faci bine chiar si atunci cand nu o faci, ca esti ca toti ceilalti, ca telurile tale coincid cu ale celorlalti, ca fericirea are aceleasi valori pentru tine ca pentru oricine. Totul are o aura comuna, un spirit de imitatie pana si in sentimente. Incercam sa simtim la unison si in concordanta cu ce e in trend. A disparut conceptul de unicitate, atat de vital in existenta oricarui individ, acel quelque chose ce te face sa poti sa te numesti „tu”.In contextul actual ma intreb nu e oare pasiunea unicul loc din suflet nealterat de moda ? Ne imbracam la moda, vrem joburi la moda, ne insusim concepte la moda si chiar putem imprumuta din ziare si reviste fantezii la moda.
Inca suntem prizonieri ai propriei noastre libertati si ai propriului discernamant si aliatii lasitatii. Stiu sigur ca atunci cand pasiunea a fost cauza unei rupturi inr-un cuplu, atunci toti vor sari ca arsi sa o invinovateasca, devenind brusc aparatori ai unor principii de viata cliseice. Nu ezitam sa criticam omul care a putut sa se lase prada pasiunii si a iesit cu curaj dintr-o singuratate in doi , poate.
De ce pledoaria asta pentru pasiune..se vor intreba curiosii si pragmaticii. Pentru ca este cel mai autentic si mai brutal sentiment, pentru ca te doare in cel mai placut mod posibil, pentru ca orice obstacol in loc sa o distruga o consolideaza, pentru ca este incontrolabila, pentru ca are nemarginirea unui desert si fragilitatea unui pahar, fiindca iti umple gura de apa ca un mar copt, pentru ca pleaca de la cea mai inocenta miscare si se transforma in cel mai dezlantuit dans, pentru ca e atat de a ta, pentru ca cuvintele, marile cuvinte de data asta sunt inutile si nu o pot exprima, pentru ca are culoare vilolet si se termina mai repede decat o acadea.Asadar daca acum vreme indelungata Horatiu ne sfatuia in celebra sa lucrare sa existe o masura in toate, si daca acum ceva vreme Octavian Paler il contrazicea spunand:” adevarata masura a vietii unui om nu se poate obtine decat prin lipsa de masura, dorind fara masura, indraznind fara masura, iubind fara masura”, tind sa ii dau dreptate celui de al doilea.

Ce-mi place mie...

Tot ceea ce iti place te ajuta sa-ti dai seama cine esti si sa-ti dai un contur cat mai aproape de realitate. E un exercitiu pe care azi mi-am propus sa-l fac.
Am sa incep cu lucrurile nemateriale care si-au facut loc in mintea si in sufletul meu.
Imi plac Sarbatorile de Iarna pentru ca pot sa ma port ca un copil fara ca nimeni sa ma condamne de un comportament infantil. Spun asta pentru ca apreciez toti acei oameni care mai pot fi copii. Imi place pentru ca miroase a cozonac proaspat, pentru ca kitch-ul isi are perioada lui de glorie, fara a-l blama, pentru ca nu exista brazi branduiti si pentru ca nu trebuie sa te fasonesti manacand peste cu avocado, zambind si aratandu-ti prin asta rafinamentul gusturilor tale alese. Imi mai place pentru ca am voie sa aduc mireasma de poveste in viata mea atat de reala si arida si pentru ca aroma de brad ia locul celei Givenchy si pentru ca ma apropii de origini, de puritate, de liniste, de traditii.
Imi plac cartile si mirosul de hartie al paginilor, si copertile groase captusite in piele, si neastamparul de a afla ce poveste de viata ascund. Le stiu din totdeauna, am copilarit in mijlocul lor, erau cartile mamei si cartile bunicului meu ce reprezentau de acum o biblioteca impresionabila. Pe atunci alegeam sa citesc o carte dupa imaginile copertei, daca ma incantau, imediat o luam de la locul ei si-i faceam loc in patul meu cald, langa cana de cacao cu lapte. Asa am ajund sa citesc O viata a lui Maupassant in clasa a V-a, si intr-a VI, Decameronul, iar Dama cu camelii mi-a intristat cei 14 ani pe care ii implineam. Nu stiu cat de benefic a fost acest lucru pentru ca, cred eu, varsta nu era propice intelegerii unor astfel de carti, dar cred ca mi-au deschis pofta de lectura.
Ador sa ma cufund in muzica de atmosfera, tanjesc dupa melodii care imi pot crea o stare, care pot sa ma faca sa asociez cu ele imagini si istorii de viata. Iubesc tot ceea ce are forta si putere, tot ceea ce -mi poate scoate la iveala noi emotii si cat mai putina ratiune.
Iubesc Grecia pentru ca este unicul loc unde oamenii sunt in acelasi timp si patimasi si nostalgici, unde albul se asorteaza cel mai bine cu albastrul, pentru ca Agapi Mou suna atat de natural, si pentru ca ouzo, baclavaua si mandolina imi dau pofta sa traiesc la nesfarsit. Pentru ca acolo iti sta bine in alb, cu parul despletit si cu sandale aurii, si poti fi „goddess”
Imi place spuma de zmeura, pentru ca mi-aminteste de bunica si de viata traita pe prispa unei case dintr-un orasel uitat de lume. Sunt atat de vii amintirile in care bunica, Iiiia, cum ii spuneam eu imi culegea primele zmeurici atunci cand se coceau, intr-o cana care era infinit mai mare decat cantitatea din ea, dar stiu de ce o alegea pe cea atat de mare, pentru ca atat ar fi vrut sa-mi ofere.
Imi place sa ma invalui in creme si parfumuri aromate pentru ca imi amintesc de mama al carei obraz mirosea intotdeauna atat de familiar si bine. Aveam sa aflu mai tarziu ca minunea care o facea sa miroasa atat de bine era pudra Caron, pe care si acum o caut dar fara sorti de izbanda. Ador sa las in jurul meu parfum, acea amintire care atesta ca am fost acolo.
Imi plac cartofii prajiti pentru ca au savoare si nu stiu de ce imi inspira unitatea unei familii, poate pentru ca era unicul fel de mancare accesibil in perioada comunismului si pentru ca toata lumea se aduna seara in jurul unei tigai mari, aurii, pline de cartofi prajiti. Poate si pentru faptul ca au o culoare apetisanta si sunt gustosi.
Imi mai plac bijuteriile cu diamante si safire pentru ca in copilaria mea, am cunoscut o doamna care ne vizita si avea niste cercei pe care nu i-am uiat nici acum. Erau ca niste lacrimi de un albastru intens cu zeci de diamante ce inconjurau ca niste gardieni comoara din mijloc. Gasisem aceasta indeletnicire de a ma uita ore intregi la cerceii ei, tocmai pentru a gasi astfel o placere care sa atenueze neplacerea cu care din gura ei se auzeau povesti triste despre destine sfasiate, vesti despre oameni ce mureau, si cam tot ceea aveam sa aflu mai tarziu ca reprezinta universul de referinta al batranilor.
Ma innebunesc dupa serile de vara, la ora la care amurgul taie lumina zilei, cand totul pare ca ia viata din nou, dar sub o alta forma, imi inspira ora de intalnire a amantilor secreti, ora la care indragostitii isi plimba iubirea prin parcuri, ora la care batranii ies pe bancutele din fata casei, ora la care copiii sunt chemati in casa. E inceputul unui alt timp, emotional, de data asta.
Imi mai place pentru ca imi aminteste de ora primului sarut furat, de uimirea si de stangacia mea, de zilele cand micuta fiind auzeam muzica de la discoteca din aer liber din apropiere si imi doream sa treaca anii sa merg si eu. Nu aveam sa stiu ca trebuia sa astept foarte multi ani, pentru ca de abia la 18 ani am mers prima data.
Imi mai place mult sa iubesc. De fapt iubesc sa iubesc. Imi place sa-mi cant dragostea pe ritmuri frenetice, sa simt pasiunea cum ma face sa percep lumea, sa fac din asta un concert de emotii. Imi place sa mi se spuna „kid” de catre un barbat care ma stie destul de femeie incat sa nu ma lezeze acest apelativ . Sa privesc marea in nunate smaraldine si sa-i simt amenintarea, sa ma trezeasca zgomotul unui vapor,(asa cum auzeam cand mergeam la Braila) sa-mi port in ochi dragostea de viata, sa plang cand sufletul mi-o cere, sa ma mandresc ca inca mai am inocenta si multe lucruri pe care sa le pot face prima oara. Imi place tangoul si vorbele frumoase, dulci si brutale, directe si invaluitoare.
Imi place sa fiu tratata cu politete, dar cu priviri nerusinate, sa port pantofi rosii si flori in par.
Sa port fuste tutu ,sa mananc vata de zahar, si sa miros a soare.
Sa citesc poezii scrise pentru mine, sa ma simt istovita de dragoste si obosita de cautari, sa primesc mesaje de la barbatul iubit cand ma astept mai putin si sa rad cand tot ce este in jur mi-o cere.

Lansare carte - Cine m-a facut femeie? - Dr. Cristian Andrei

Atmosfera intima, oameni dragi autorului, subiect ce incita la opinii si arome imbietoare. Cam asta te intampina la intrarea pe terasa Hotelului Marshall cu ocazia lansarii cartii Cine m-a facut femeie?, a dr. Cristian Andrei. Mastile ce acopereau fata femeilor sporeau misterul si cresteau suspansul, barbatii erau dornici sa ghiceasca aroma de la incheietura mainii, reconfirmandu-si astfel inca odata flerul cu care se mandresc. Cautare, era cuvantul ce guverna momentul.
Oare Cine m-a facut femeie? Si la ce imi trebuie sa stiu, se vor intreba cele pentru care astfel de lucruri inseamna pierdere de timp ... renuntand la gasirea unui raspuns. Altele vor spune cu siguranta unei gandiri simpliste: intaiul barbat, prima atingere. Oare sa fie asa?
Oare nu atingerea ultimului barbat conteaza cel mai mult, nu e el cel mai important? Acel barbat pe care il vei gasi atat de curajos, incat sa-l lasi sa- ti miroasa pielea parfumata de anii trecuti, cel pe care il vei lasa sa te vada asa cum poate tie ti-e greu sa te vezi si sa te accepti, cel pe care privirea ta il poate ridica din cel mai greu de urnit loc...?
Vor fi altii care vor gasi intrebarea extrem de profunda si plina de intelesuri.
De ce as vrea sa stiu cine m-a facut femeie, mi-am raspuns:
Pentru ca sa stiu cui datorez azi suspinele si plansetul meu de femeie. Cui trebuie sa-i multumesc pentru ridurile de expresie, cui ar trebui sa-i zambesc pentru ca mi-a aratat ca sunt frumoasa, cui sa –i spun ca ador florile, parfumurile si magazinele, pe cine sa ma supar ca m-a invatat sa merg pe tocuri si sa simt atingerea tivului care imi mangaie piciorul, pe cine sa iubesc pentru ca a fost batista in care mi-am plans slabiciunile si cu care mi-am fluturat reusitele. Pentru toate astea si pentru multe altele vreau sa stiu cine m-a facut femeie?
Recomand asadar cartea nu numai in calitate de editor al ei, ci si ca femeie preocupata de ceea ce a contribuit la formarea ei.

Lansare carte - Perna si Ruj - Dr. Cristian Andrei

O privire vie, putin lipstick, un pic de indrazneala si putina pudoare cam asta trebuia sa posezi sa poti veni la lansarea cartii Perna si Ruj a dr Cristian Andrei. Daca mai aveai si putin curaj puteai chiar impartasi ideile tale, oamenii erau receptivi si dornici sa afle noi puncte de vedere. In plus cartea se adresa unei intregi plaje de femei: puteau fi amante, sotii sau chiar novice. Nimeni nu ar fi plecat fara sa fie mai bogat cu o traire, un gand, o solutie.
Am admirat in primul rand curajul de a aborda o astfel de tema, intr-o lume in care invers proportional cu decadenta care o defineste, toata lumea propovaduieste principii de viata sanatoase. Nu va imaginati ca acesta carte e un indemn la infidelitate! Este doar un raspuns al unor numeroase intrebari despre viata de cuplu. Ce greseli face o sotie, cat de mult distruge o realtie posesivitatea, cata rabdare trebuie sa ai sa fii amanta, cat de putin are o amanta si cat de bogata se simte? Aceste intrebari au un raspuns in paginile scrise cu suflet si obiectivitate. Ce iti ofera acesta carte intr-un mod inedit este posibilitatea de a putea fi in mod egal atat de partea sotiei, cat si de partea amantei. O intrebare ce s-a nascut odata cu lectura cartii a fost: oare nu este amanta intotdeauna o victima a propriilor ei sentimente pentru care este blamata, urata si netolerata?
A fi amanta e o arta, sunt mii de amante dar oare cate amante au facut istorie? Cine nu a auzit de cunoscuta Wallis Simpson, figura importanta in galeria amantelor, care a reusit sa il faca pe printul Eduard, sa renunte la tron si sa se casatoreasca cu ea. Si cine nu a ramas inmarmurit de spiritul de sacrificiu al unei alte amante celebre, Eva Brown care a fost casatorita doar ultimele 24 de ore din viata cu marea sa dragoste, dupa care a ales sinuciderea pentru ca Hitler, amantul sau murise cu 2 minute inainte.
Asadar cartea nu e imorala, nu ia partea nimanui, nu vinde minciuni frumoase si nici nu te lasa la fel ca inainte, ceva se schimba in universul tau de perceptie: poate ca sotia iti va parea uneori cruda, poate ca amanta iti va inmuia sufletul impietrit, poate ca cele ce sunt casatorite vor sti sa si priveasca barbatul ca o amanta flamanda, despletita, sau poate cea care este o amanta nefericita acum va invata arta rabdarii si-i va deveni indispensabila lui. Toate aceste impresii am incercat sa le transmit cu obiectivitate desi unii ma pot invinovati de ipocrizie, dat fiind faptul ca am editat acesta carte....

Bucharest Fashion Week - Noiembrie 2008

Nu am reusit decat 2 seri sa ajung anul acesta la cel mai important eveniment fashion Bucharest Fashion Week. Am remarcat de data asta insa o mai mare atentie acordata organizarii si o mai mare implicare. Designeri cunoscuti, brand-uri deja consacrate, dar si designeri debutanti si-au expus creatiile in fata marelui critic: publicul.
Nu am reusit decat 2 seri sa ajung anul acesta la cel mai important eveniment fashion Bucharest Fashion Week. Am remarcat de data asta insa o mai mare atentie acordata organizarii si o mai mare implicare. Designeri cunoscuti, brand-uri deja consacrate, dar si designeri debutanti si-au expus creatiile in fata marelui critic: publicul.
Asa cum ne-a obisnuit, Catalin Botezatu a avut un show complex, prezentand o colectie dedicata femeilor „Rich, famous, snobe” si una pentru barbati, de lenjerie intima numita „Tools”. Astfel el a obtinut si premiul pentru cel mai bun designer de haute-couture. Culorile preponderente in colectia lui Botezatu au fost rosu si mov. Colectia Tools a avut parte de o abordare intr-o mainera cat se poate de hazlie si neasteptata. Fiecare manechin a fost accesorizat in concordanta cu tema ce a guvernat colectia, aceea a unui santier, cu cate o unealta fie ea ciocan, cizme de cauciuc, echipament de protectie.
Colaborarea dintre Mihai Albu si Laura Olteanu a fost cat se poate de prolifica. Astfel am putut vedea superbe rochii de mireasa foarte incitante, accesorizate de Mihai Albu cu incaltari si genti plic cu pene.
Celebrul brand Mexton a adus-o pe scena pe Simona Patruleasa intr-o superba rochie foarte ampla, asa zisa rochie de mireasa a colectiei, in carouri, accesorizata cu joben si manusi de culoare neagra. Simona Patrlueasa de altfel este si imaginea acestui brand de aproape 1 an. Colectia a fost una destul de curajoasa si de inovativa.
Colectia de accesorii propusa de Lancaster s-a remarcat prin doua stiluri abordate: gentile mari, cat mai simple, in tonuri de maron, aramiu, negru, un stil citadin si cel in care gentile plic puteau constitui o tinuta de zi extrem de rafinata, casual. Oferta masculina foarte limitata, gentile de tip postas, fiind cam unicul trend nou propus.
Per total seri reusite, pentru ca oricat ai fi de critic si de rau intentionat nu poti face abstractie de fastul si mirajul modei, care imblanzeste si cele mai aprige spirite.