Ma mut!!!

Din acest miez de noapte, am un nou loc de impartasit impresii. Acesta este www.tatianaernuteanu.com. Astept comentariile voastre acolo( inclusiv impresiile voastre despre noul meu adapost)

Cu drag,
Tatiana

Felicitari Dragos!

Pentru ca nu am avut timp ieri, am sa-l felicit pe Dragos Bucurenci astazi!
Ieri, pe 13 mai, moment aniversar pentru „Mai mult verde” si pentru Dragos Bucurenci, aparator redutabil al cauzei sustinute de miscarea ecologista.
Meritul este cu atat mai mare, cu cat el, ca si altii, nu o face pentru un capital de imagine, ci pentru a lansa un SOS fata de locuitorii Planetei, de a-si revizui atitudinea de consumatori lacomi si inconstienti ai rezervelor tuturor, pe termen lung, de a pune in locul consumului excesiv, umanismul, cumpatarea si ratiunea. Miscarea ecologista are multi militanti si ambasadori. El este unul dintre ei. Sa-l felicitam si sa avem grija de lumea verde!

How to build the love...

De felul meu sunt cam curioasa si cu tendinte mari spre analiza si introspectie. Tinand cont de enumerarea de mai sus cateodata ma cam intreb unele chestii mai mult sau mai putin folositoare,( chiar in cazul in care as afla adevaruri de mare valoare). Eh, bine! Tot iesind saptamana asta la diferite evenimente, prin magazine, pe la terase, am dat nas in nas cu tot soiul de perechi de indragostiti ce-si cantau iubirea primavaratica in tot felul de manifestari. Ba erau absorbiti unul de celalalt, ba se sarutau intr-o maniera atat de hulpava, incat te faceau sa te simti prost tu, pentru ca ai indraznit sa te plimbi intr-un loc public, ba erau genul care etaleaza o dragoste de necontestat, desi totul iti spune in ce-i priveste, ca e vorba de un troc ce promite avantaje ambilor parteneri. Intrebarea care mi-a incoltit in minte a fost oare cum se construieste dragostea? As fi raspuns initial: pai ea vine asa brusc, te loveste, dar asta ar fi insemnat sa pun totul pe baza norocului si a destinului. Dar daca norocul e in concediu si tu nu ai drum spre destinatia in care el se afla? Pai ar mai putea fi chimia aceea despre care toti adora sa vorbeasca. Chimia: acel concept despre care nu stim sa-l definim prea bine, dar il uzitam la maxim pana la demonetizarea lui. Eu nu fac parte din categoria romanticelor si chiar ma mandresc cu asta (no ofense celor care apartin acestei categorii!), ca atare raspunsul nu m-a multumit si am cautat mai departe. M-am mai gandit ca poate dragostea se construieste in timp, pe baza respectului si a admiratiei pentru faptele celuilalt, ca un raspuns al dragostei pe care acesta ti-o poarta. Dar, daca lucrurile stau asa, pe baza carui ingredient ajungi sa acorzi acest timp despre care vorbeam, ce te face atunci, la inceput, sa-i acorzi credit? Deci clar dragostea trebuie sa existe initial pentru a exista restul.
Si in bezmeticia gandurilor mele am dedus ca la mine dragostea se construieste ca un raspuns al nevoilor mele hedonice. Construiesc dragoste pentru ca-mi creeza o stare, fiindca am nevoie sa ard naucitor. Iubesc pentru ca-mi face placere, pentru ca ma gadila in stomac, pentru ca-mi incinge mintea, pentru ca nu-mi da pace, ma sacaie tandru si brutal, pentru ca nu ma lasa sa lancezesc in lene sentimentala. Construiesc dragostea pentru ca de pe culmile ei viata are o dimenisune mai mare, iar ochii mei scruteaza mult mai departe orizontul. Imi asez dragostea pe franturi traite, pe mirosuri, pe miscari si mai putin pe cuvinte. Intotdeauna cuvintele mi-au parut inutile in acest domeniu. Folosindu-le, nu faci decat sa rationezi trairile, iar asta le micsoreaza intensitatea. Un „te iubesc” zilnic face sentimentul derizoriu. Nespus insa, el lasa loc sagalnicelor interpretari, iti permite sa fi ludic, sa te joci cu amintirile voastre si sa afli singura daca este iubire ceea ce El simte. E un joc cu gust de gutuie, asa as defini jocul din care tu vei desprinde singura sentimentele celuilat. Imi place sa stiu ca din cand in cand acest joc ajunge in mainile mele, de fiecare data infrigurate sa-i dea de cap. De fiecare data reusesc sa descopar noi solutii ale rezolvarii lui. Seamana cu Monopoly, dar aici cuceresti mintea si inima celuilalt, devii mai bogat in trairi si poti stapani universului lui. Satisfactia e nemasurata atunci cand sti ca poti domni intr-o fiinta, iar ea creste pe masura ce cuceritul reprezinta o adevarata reduta.
How do you build the love?

Despre tara mea de suflet....

Sunt sedusa iremediabil de Grecia! Si nu pentru ca este la moda sejurul in acest lacas al zeilor , nici pentru ca exista serviciul all-inclusive. Prima mea intalnire cu Grecia a fost pe vremea cand eram doar o copilita cu par balai si saboti de lemn( cu toc insaJ) Mamei ii datorez primul contact cu acesta lume. Imi amintesc cum casa rasuna in acorduri de mandolina, in timp ce vocea mamei imi spunea despre cata patima si nostalgie poate reuni muzica greceasca. Nu prea intelegeam mare lucru, asta e cert! In timpul studentiei insa am cunoscut colegi greci care mi-au vorbit de tara lor, care m-au invatat sa dansez, care mi-au aratat ce insemna dorul de tara, atunci cand, ascultand muzica lor, cu patos, duceau mana la inima. Era gestul prin care aratau lumii cat de mandri sunt de originea lor, cat de draga le e tara. O faceau pentru ca asa simteau! Nu era PR, nu era un joc de-a imaginea, nu era un fals patriotism.
Asa a inceput fascinatia mea pentru Grecia. Iubesc ascesta tara pentru ca are o cultura bogata, pentru ca atrage prin trecutul glorios si retine prin prezent, pentru ca traditiile, vinul, muzica formeaza ceea ce eu numesc „o tara perfecta”. Astazi am ales sa vorbesc despre traditiile acestui taram fascinant.
Majoritatea traditiilor grecesti au caracter religios. Unele tin de religia ortodoxa, altele de Paganismul Antichitatii. Poporul grec este un popor in speta superstitios si crede cu tarie in fortele supranaturale. Aceste traditii insa variaza de la sat la sat, de la o insula la alta.
Spre exemplu onomastica are o insemnatate mult mai mare decat ziua de nastere, iar Sarbatoritul este obligat sa dea o petrecere in cinstea lui. In timpul ceremoniei de casatorie, urarile care trebuiesc facute sunt: „Kala Stephana” (Sa aveti casa de piatra!) si „I ora I Kali”( Viata frumoasa!). In unele regiuni ale Greciei mireasa este cea care aduce cea mai mare parte de bunuri: din partea mamei, a matusii si a bunicii-cearsafuri si broderii, iar din partea tatalui o casa mobilata in intregime. In timpul unui botez, care se desfasoara asemenea celui din tara noastra, in plus, traditia lor spune ca preotul trebuie sa-i puna la gat copilului un lant cu o cruce din aur. Invitatii ii ureaza copilului crestinat „Nas sas zisei”(Viata lunga!).
Carnavalul numit „Apokries” este o sarbatoare ce tine timp de 2 saptamani, timp in care toata lumea se deghizeaza si sarbatoreste evenimentul. El incepe intr-o duminica si se incheie in prima Luni din Postul Pastelui (Kathari Deutera). In aceasta Luni lumea se aduna sa manance afara (pique-nique) si inalta un Zmeu. Apoi Pastele este Sarbatoarea Sarbatorilor, ocazie de a face cadouri, de a primi si face urari. In Vinerea Sfanta, Epitaphul, o imitatie a unui mormant este decorat cu flori si apoi este purtat pe strazile orasului. Dupa ce merg la slujba de inviere unde primesc lumina si canta „Christos Anesti”( Hristos a inviat!), membrii familiei se reunesc in jurul mesei pentru a servi „magiritsa”, o supa compusa din burta de miel si orez, si „tsoureki”(cozonac).

Painea este considerata un dar de la Dumnezeu, iar batranele binecuvinteaza acest aliment trasand cu cutitul o cruce pe ea, inainte de a o rupe. Multi greci cred cu tarie in puterea deochiului. Aceasta e o superstitie ce isi are originea in vremurile pagane. Deochiul la ei se numeste „matiasma” si in general este provocat de persoanele cu ochii albastri. Pentru a preveni deochiul, copiii poarta la gat un colier de perle bleu. De asemenea, acelasi gen de margele, dar mult mai mari, este vazut si la gatul catarilor si al cailor tot din acelasi motiv.
Niciodata sa nu incercati sa-i luati din mana un cutit unui grec pentru ca superstia spune ca trebuie luat de pe masa. Daca nu faci asa, vei avea parte de cearta si neintelegere. Preotii greci care poarta parul lung, strans intr-un coc, sunt cei mai stimati, iar gestul de a le saruta mana inca mai are o importanta de netagaduit. In schimb, daca in aceasi zi iti taie calea un preot si o pisica neagra este considerat semn rau. Expresia „Piase kokkino” (Atinge rosu!) este un sfat pe care trebuie sa-l urmezi in cazul in care intr-o conversatie ai spus acelasi lucru in acelasi timp cu altcineva. Daca nu ai sa atingi ceva rosu, vei fi manios si cu chef de harta.
De asemenea sa nu va mire daca intre orele 14-17, totul este inchis, fiind repaos total. Orice nerespectare a acestei traditii este considerata un afront la adresa Greciei. Deja mega-exploatata traditie de a arunca cu farfurii in timpul dansului era cu mult inainte, mult mai riscanta, deoarece in locul farfuriilor, era vorba de cutite.
Ziua de care se tem cel mai mult grecii este marti-13, deoarece intr-o marti 13, Constantinopole a fost cucerit de inamicii turci.
O amintire din Grecia o pot constitui Komboloi (margelele). Aceste margele au mereu un numar impar si pot fi usor confundate cu mataniile, fiind vazute in mainile barbatilor. Ele provin din Orient dar in Grecia simbolizeaza specificul unei zone precum si infinitul.

Daca stiti si alte traditii legate de Grecia, va rog sa le impartasiti.

Parodie Sex and The City

Stiu ca suna banal si lipsit de imaginatie, dar ma declar fan Sex and The City. Asadar va dati seama cum ma simt cand cineva ii aduce critici. Nu e o capodopera, dar este un serial cu replici acide si pline de umor si haine superbe! Ei bine, astazi am simtit cum mi se urca sangele la cap de nervi initial si de ras mai apoi cand am vazut pe dragul Youtube o parodie a serialului. Va invit sa o urmariti si apoi sa va dati cu parerea.

Barbati si barbati...!

Mare dreptate avea cel care spunea ca barbatii se impart in doua categorii: cei care ar trebui sa ne placa si nu ne plac si cei care nu ar trebui sa ne placa, dar ne plac.
Cei mai multi barbati pe care i-am cunoscut erau de parere ca te poti indragosti de un barbat fara ca el sa faca ceva anume, ci doar pentru simplul fapt ca el exista. Li se parea sufiecient sa poposeasca in universul tau pentru o perioada, asa cum te cazezi la hotel pentru relaxare si odihna, si gata tu erai cucerita iremediabil. Nici vorba de cunoastere, similitudini, eforturi.....! Astea probabil ne raman atribuite noua femeilor, in mintea lor. Intr-un procent mult mai mic existau si cei care se straduiau atat de tare, incat efectul era invers proportional cu asteptarile lor. De aici a aparut dilema mea: ce sa faca un barbat sa nu fie nici prea mult, nici prea putin, nici prea” nimic”?
Imi amintesc de strategiile de cucerire prost alese ale unora. Imposibil sa nu fi intalnit genul de barbat care din timiditate sau poate din prea multa dragoste, disimula o indiferenta naucitoare. El spera in naivitatea lui, ca te va indarji si vei capitula fara prea multe explicatii. Niciodata nu lua in calcul posibilitatea ca indiferenta etalata de el te va trimite cu sageata albastra spre alta minte si alt trup.
I-am mai intalnit pe cei care initiau o relatie cu o femeie, sedusi de mitul lui Pygmalion, mai exact, de ideea ca ar putea sa o schimbe creand-o dupa bunul lor plac. Dar oare s-au intrebat vreodata cata responsabilitate asumata implica aceasta initiativa? Formand o persoana dupa criteriile tale, nu devine ea in timp ceva foarte previzibil, mai are ea in mana asul spontaneitatii cu care ar putea sa-ti faca zilele noi si pline de emotii? Si daca ea se schimba, poti fi sigur ca mai exista un altul care sa o vrea asa cum tu ai cladit-o, in cazul in care plictiseala te va face sa-i spui intr-o zi:”gata!”?
Nu-i pot uita nici pe cei ce considerau insistenta-calea spre succes. Telefoane, mailuri, sms-uri plus prezenta lui la orice ora din zi si din noapte formau doar arsenalul care cu siguranta te trmiteau in celalalt colt al lumii. El ramanea nedumerit si incerca sa gaseasca explicatii ale purtarii tale pe care o vedea necuviincioasa si plina de lasitate. Cum in mintea lui povestea voastra de dragoste era perfecta, iar el plin de afectiune, nu intelegea ce anume sa te fi facut sa-ti schimbi casuta de mail si numarul de telefon. Explicatia pe care o gasea, idioata de altfel, era: ca esti o neserioasa ce ai vrut doar o aventura. Niciodata mai mult de atat!
Am intalnit si pe cei care te priveau din start ca o sursa infinta de durere, suferinta. Erai practic o continuare a esecurilor lor. Asta se intampla in cazul in care in trecutul lui una din iubite il ranise suficient de tare, incat sa poata traduce bitch, cu femeie.. Dupa ce la prima intalnire, acuza intreaga tagma feminina de misandrie si infidelitate la a doua intalnire se astepta sa-i sari de gat, indragostita pana peste urechi de neincrederea lui in el si in „ELE”.
Ah! Uitam cea mai des intalnita categorie, grandomanii. Cucerirea este un sport pentru ei, iar femeia intotdeauna are un pret. Fac uz de accesoriile care ii completeza: masina, casa, pozitie sociala, pe care ti le servesc din primele minute ale conversatiei, fara legatura, asa buluc una dupa alta. Sistemul folosit este acesta: tu il intrebi ce mai face? Iar el intr-o clipita iti spune ca a fost trafic mare in Dorobanti unde locuieste, masina lui ...nu a gasit loc de parcare, iar cheile de la birou le-a uiat langa vioara Stradivarius...Si asa in 3 minute ai aflat tot ceea ce al credea ca e important sa se stie despre el. Daca te mai invita si la un jus si o salata, cu siguranta ca se astepata sa te balangani de incantare ca o trestie, clocotind de dorinta mocnita.Iar daca reactia ta nu e , esti catalogata drept o femeie tuta, care nu-l meriti, iar atentia lui se muta cu el cu tot la domnisoara cu plete blonde, prajita de solar de alaturi, care stie sa-i aprecieze lucrurile din posesie.
Si uite asa stand lucrurile ma intreb de ce doar foarte rar femeia e privita doar prin ea si nu prin celelalte. Daca un barbat s-ar stradui mai mult sa-i faca un compliment personalizat, ce n-ar putea fi spus oricarei femei de pe lume, daca i-ar admira o suvita care ii da conturul atat de perfect al fetei, daca i-ar privi mainile care i-ar vorbi despre ea, daca ar uita o clipa de atat de banalele confidente referitoare la alte partenere, daca sms-urile ar avea o masura, iar prezenta lui o siguranta...oare nu ne-am lasa mai usor seduse?
Acesti barbati exista, dar sunt rari. Sunt aceia pentru care a face sa se simta bine o femeie in compania lor le aduce o satisfactie imensa. II apreciez, desi stiu ca si asta este tot din egoism, si anume egoismul de a-ti oferi satisfactii, chiar daca asta la o prima impresie ar parea altruism.

Parfumuri ce-mi vorbesc...

Daca as da o definitie: parfumul este istoria unei amintiri sau a unui fapt, un simt al imaginatiei.
Imi place mirosul de soare. Mi-am amintit mirosul lui cand zilele trecute am vazut o fetita, cu par balai si codite de veverita. Poate ca unii stiu despre ce miros vorbesc, este mirosul parului de copil, mirosul cositelor despletite ale lolitei, mirosul copilariei. Desi vara, cand soarele ma izbeste brutal sau alteori ma mangaie pe crestet nu intotdeauna imi lasa si aroma lui. Nu am descoperit inca de ce uneori il simt iar alteori nu. Cert e ca narile mele au pastrat amintirea lui din copilarie, amintire asociata de soare si uluitori pantofi rosii de lac.
Imi place mirosul citadin in care se amesteca atat de ciudat cel de asfalt incins, cu cel de tramvai, kebab, cafea si D&G. Suna ciudat acest amalgam de mirosuri dar toate il alcatuiesc pe cel care reprezinta pentru mine atat familiarul cat si noul. Este imposibil sa nu iubesti mirosul dimnetilor de vara ale unui oras mare. Stiu ca multi vor scoate in fata ideea poluarii, dar daca ar fi doar aer curat, ai mai simti vreun miros oare?Ai mai retrai o amintire, ai mai avea vreo emotie?
Nu sunt indiferenta la mirosul de bulion si zacusca specific lunii septembrie. In fiecare scara de bloc, de la fiecare fereastra il simti. Pare banal si chiar si este, dar pentru mine el anunta venirea toamnei. Eram fericita toamna, acum cativa ani, pentru ca stiam ca voi incepe facultatea si voi lasa oraselul de provincie in spate cu zilele plictisitoare care spuneau ”aici niciodata nu se intampla nimic”. Traiesc acelasi sentiment al unui nou inceput in fiecare toamna si nu primavara cand poate ar trebui.
Stiu ca ce voi spune pentru unii va suna „nefiresc de nefiresc”, dar mirosul de motorina este in topul preferintelor mele, cat si cel de lemn ars ce strabate la tara ulitele. Ma face sa-mi imaginez atmosfera caselor in care bunicii deapana amintiri, unde copii adorm in linistea basmelor si unde viata are simplitate si gust de gogosi. Ma mai las folosita de placerea de a mirosi cozonacul cald, ceaiul de vanilie, respiratia cu iz de guma de mestecat, obrazul mamei.
Mai tresar la mirosului de sarut hulpav. Nu vorbesc despre gustul cuiva, ci chiar despre felul in care mirosi dupa ce buzele ti-au fost umezite si fierbinti. Ador mirosul mainilor unui barbat, pe care il simt atunci cand „ma tine in palma”. E un miros pe care il percep ca fiind cald. Absurd sa atribui cuvantul cald ca o caracteristica a mirosului, dar pentru mine e posibil !
Voi in ce parfumuri va regasiti?

Cat de liberi suntem?

Am chef de libertate! Am chef sa nu decid in functie de asteptarile celorlati si nici sa spun ce ar dori ceilalti sa auda. Am chef sa ma simt mai libera decat am fost vreodata: libera sa simt demodat sau post-modernist. Libera, sa fiu doar a mea. Egoista, mi s-ar potrivi de minune!
Ce e mai ciudat e ca atunci cand sunt libera nu prea stiu ce sa fac cu libertatea mea si de obicei sfarsesc prin a nu face nimic in afara de a o constientiza. Ce ma face sa ma intreb este daca a fi liber este o stare de spirit sau poate fi chiar realitate? Libertatea inseamna, daca consultam dictionarul, posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă; posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor în condiţiile cunoaşterii (şi stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii şi a societăţii, iar daca vom intreba oamenii de langa noi, libertatea este ceva , nu are o forma, nu are un continut e o chestie pe care o vrei...si punct.
Asa cum spunea Zane Gray ”am nevoie de aceasta viata salbatica, de libertate”. De ce? Pentru ca am o mare latura hedonica, si pentru ca placerea de a reusi sa pun in practica ceea ce simt la un moment dat, nu se compara cu nimic. Oare poti trai liber in suflet si controlat in actiuni? Oare te mai poti numi liber dupa ce ajungi sa stii foarte multe? Nu imprumuti astfel din ceea ce au gandit candva ceilalti, pana unde esti tu si de unde restul?
Tot ce se intampla azi in jurul nostru pare sa dea o mare libertate”libertatii”, dar in acelasi timp, daca faci ceva care nu da bine, esti etichetat imediat.
Ai libertatea de a te exprima prin felul in care te imbraci, dar daca decolteul e generos, sigur ai ganduri necurate, daca ai indrazneala sa cutezi sa-ti arborezi pe buze un ruj rosu, esti clar, o vampa.
Daca buzele tale rostesc idei orginale, esti cam ciudata. Daca iesi la o cafea cu un amic, e sigur amantul tau. Daca nu porti ce se poarta, esti o amarata. Daca porti ce e la moda, esti o snoaba. Daca ai parul desfacut, nu esti credibila. Daca nu porti costum de cioclu asociat unei camasi uimitor de urata, accesorizati cu pantofi sleampati, nu esti o femeie de cariera. Unghiile roase par sa-i fascineze pe toti care te intreaba: Dar de ce le rozi?, de parca ai avea o ratiune, o motivatie mai puternica decat cea pe care o stim noi pamantenii. De ce cizme fara toc, ca fac picioarele groase, de ce pantofi cu toc ca sunt incomozi, de ce fumezi ca-ti ruinezi sanatatea, de ce nu bei ca e de bon-ton. Traim o epoca a de ce-urilor asemanatoare primilor ani de viata cand tot ii intrebam pe parinti de ce? Sa fie oare ca incepem sa ne senilizam de la mijlocul vietii, urmand ca spre sfarsitul ei sa ajungem din nou copii?
Nu stiu sa fi facut ceva in ultima vreme care sa nu starneasca un de ce? De ce tin cura de slabire? De ce vreau aia? De ce nu sunt mai vesela, de ce sunt impulsiva? Uneori as raspunde sec pentru ca sa aiba cei lipsiti de creativitate subiect de dialog cu mine. Tocmai ca ar trebui sa- mi multumeasca ca vin in ajutorul lor dandu-le subiecte de conversatie.
Si ma gandesc de unde libertate, daca tu trebuie sa faci numai ce se astepta altii, ca nu cumva sa starnesti intrebari pline de miez de nuca stafidita. Pana la a afla mai multe, astept parerile voastre despre cum te poti simti liber, fara a fi privit ca „un alien”?

Mirajul comunicarii

Cand omul a realizat trecerea de la paradisul ignorantei la infernul cunoasterii si-a asumat o serie de riscuri.
Limbajul este cel care a contribuit substantial la pervertirea omului. Filozoful francez Brice Parain spunea: „cred ca un om nu este niciodata cu adevarat liber, deoarece are mereu limbajul in spinare... istoria limbajului este istoria minciunii”. In acest sens se exprima si Gabriel Liiceanu, spunand”omul poate utiliza limba fie pe linia adevarului, fie pe cea a minciunii”. Ducand scepticismul pana la limita, dublat de un anume cinism, concluzioneaza:”istoria acestei specii este expresia unei fraude lingvistice”.
Gandindu-ma la toate acestea, ma intreb daca azi, cand se pune atata pret pe comunicare, aceasta nu se indeparteaza de adevaratul scop, devenind mijloc de disimulare, de dedublare, de manipulare. Cat e minciuna si cat adevar, in ceea ce spunem? Dar oare este important de fiecare data, stabilirea dozei de adevar in asertiunile noastre? Pana la urma, spiritul uman se intemeiaza pe activitatea lingvistica a oamenilor ce cristalizeaza ideile si produce valorile spirituale: gnoseologice, estetice, etice. Putem minti prin denaturarea adevarului sau prin omisiune. Putem minti din obisnuinta sau pentru ca avem modele redutabile de acest gen in jurul nostru? Voi ce credeti..?

Reteta din revista pentru sex calitatea I !!!!!

Astazi prea mult timp liber si un gand idiot de altfel m-au facut sa deschid o revista virtuala. Si ce sa vad? Ditamai titlul, voit sa atate, trona pe pagina:”10 scheme de sex de care n-ai mai auzit”. N-am mai auzit de cand? De saptamana trecuta, poate! Ca in fiecare numar exista un articol similar, ceva de genul- alta Marie cu alta palarie. Sa-mi spuna si mie cineva cum sa urmezi acest preludiu si sa mai ai timp sa simti si tu ceva? Pai daca m-as hotari sa fac vreodata ce spune aici” Incepand din locul in care coapsa lui stanga intalneste abdomenul, fa cu limba un traseu care sa coboare spre scrot, sa urce printre testicule, sa coboare iar prin dreapta, pentru ca in final sa urce spre partea opusa locului de plecare, pe coapsa dreapta” asta ar inseamna ca sunt atat de suparata pe mine incat trebuie sa-mi dau o penitenta pe masura. Cum naiba sa faci dragoste cu retetarul in fata? N-am inteles pe cine vizeaza aceste sfaturi.... Or fi femei carora le- a secat imaginatie in asa hal?
Deci, daca actul de a face dragoste era pana acum simtit acum a devenit gandit. Si cel mai necunoscator om stie ca procesul gandirii in timpul unui act sexual inhiba procesul de excitare. Acum, ne facem un plan inainte( ca in orice afacere): cu ce traiectorii urmam, pe unde gadilam, ce spunem si apoi punem in practica. Nu ne abatem de la el, chiar daca ceea ce spun revistele nu corespunde cu profilul nostru, iar acest lucru ne va face sa aratam ca in niste haine de capatat care nu ne pun in valoare.
Un alt tips super idiot” Mai precis: poate reusesti sa-l convingi sa suporte un vibrator imediat langa obrazul lui in timp ce te alinta; daca nu, foloseste-l tu atunci cand il premiezi pe el”.
Tot aici am aflat ca ar trebui sa tin slipul de matase in frigider o zi intreaga, ghici pentru ce? Pentru a-i cuprinde penisul cu textila racoroasa. Dar trebuie sa ma misc foarte repede apoi, ca sa nu apuce slipul sa se incalzeasca, ca atunci n-am facut nimic. Dar autoarea nu s-a gandit ca recele contracta... si e naspa? Dupa strategia asta, tebuie sa ma duc fuguta sa incalzesc un prosop vreo 15 minute si apoi vin repede cu el, dar sa nu se raceasca...Deci in loc de sex voi alerga ca o albinuta dupa una -alta, cand la bucatarie, cand la baie, cu mici intermitente cand voi sta deasupra lui accesorizata cand cu prososp, cand cu menta in gura, cand cu uleiul pentru masaj langa mine. Finalul este absolut genial si fiind altruista i-l impart cu voi: trebuie sa ne legam zdravan de iubitul nostru cu folie de plastic cu banda adeziva si cu sfoara si sa stam asa, pentru intimitate. Ce ziceti? Dupa care daca nu putem sa ne mai desfacem, facem ca in reclama la Vodafone sau Cosmote, sunam un prieten...daca mai avem credit.
Si tot asa, intreg articolul abunda in idei numai bune de aruncat la sectiunea ASA NU!
Nedumerirea mea creste tot mai mult, cu cat citesc mai des sfaturi ce fac referire la trairi, sentimente, senzatii. Cum sa sfatuiesti pe cineva sa simta intr-un anumit fel, cand simtirea tine de o perceptie proprie cat si de restul coordonatelor ce formeaza unicitatea unui individ?? Ma gandesc daca articolul a fost scris oare de vreun macho camuflat sub numele unei dudui sau de o femeie cu atat de putina imaginatie incat luandu-se pe ea ca reper s-a gandit ca poate si alte surate au aceeasi problema si le-a venit in ajutor cu cateva „hot tips-uri”......

Cadou pentru voi!

O melodie veche, aceeasi poveste, o iubire neconsumata si PREA TARZIU...
Ador melodia asta si tot ceea ce ea spune intr-un mod real, dureros , plin de regrete. Regretele mele n-au avut legatura niciodata cu ce am facut, ci numai cu ce as fi putut face...
„Prea tarziu” imi pare cea mai rece, tulburatoare, inutila si dureroasa expresie. Dintre toate cuvintele pe care le-ai putea auzi cred ca sunt cele mai greu de indurat, mai ales ca in ele se citeste si posibilitatea de a fi fost altfel..... poate „devreme” sau exact timpul oportun pe care candva l-ai ratat...

Cand te simti frumoasa!

„Nu ma simt frumoasa” imi spunea azi cineva la telefon, nu ma simt increzatoare in puterea mea de seductie si nici chef sa ma reconstruiesc nu am.
M-am gandit cu ocazia asta, la ce ar putea conferi unei femei impresia ca e frumoasa si senzuala si iata ce a iesit:
Cand outfitul de interior se compune din sosete groase de lana , pantaloni scurti, tricou si neparat picioare bronzate.
Cand ai buzele rosii de atatea saruturi
Cand mana barbatului iti ascunde sanul fierbinte
Cand primesti flori prin curier
Cand mirosi a soare(nu stiu cine cunoaste mirosul dar e cea mai frumoasa esenta)
Cand, ori de cate ori vei fi tradata, iti vei cumpara o bijuterie, astfel transformand tradarile in pietre pretioase
Cand vei trai o scena de dragoste precum cea din filmul Damage :



Cand vei primi o poezie de dragoste scrisa de un barbat pentru tine
Cand vei purta o superba rochie de seara pe strazile pustii mancand alvita
Cand mirosul tau va bantui persoana draga
Cand ti se va face un compliment personalizat, nimic de genul celui care ar putea fi spus oricarei femei.
Cand iti vor tremura genunchii de dorinta si te vei stapani
Cand vei dansa nu pentru cei din jurul tau ci pentru cel care ai vrea sa te vada si care e absent
Cand vei merge grabita purtand o pereche de pantofi cu toc mov
Cand vei primi primul zambet al copilului tau
Cand vei purta in mintea ta amintirile celor mai frumoase clipe.
Cand vei scrie scrisori iubitului tau fara a avea in intentie sa i le arati vreodata.
Cand iti vei permite aroganta de a nu vrea sa fii ca ceilalti doar pentru ca reprezinta majoritatea.
Cand vei avea puterea sa-i dai libertate barbatului iubit zambind
Cand ai sa ajungi sa fi fost suficient de iubita, incat sa-ti ajunga sa te hranesti din asta pana la sfarsitul vietii.

Prieten sau dusman?

Deseori m-am intrebat oare ce sunt dusmanii?..Si mi-am spus: sunt oameni ca si noi, ca mine, rad, glumesc, beau ceai, mananca ciocolata.
Si atunci ce ii deosebeste de prieteni, care si ei au acealeasi indeletniciri si metehne.
Surprinsa, am vazut cat de usor poate fi incalcata acea limita dintre prieten si dusman, transformandu-l pe unul in altul.
Ca prietenul sa-ti devina dusman e banal, se intampla in viata oricui si desi stii asta, tot te intrebi oare ce l-a determinat sa treaca de cealalta baricada. Cati dintre noi nu stiu gustul amar al tradarii, cine nu si-a eliberat sufletul confesandu-se ca mai apoi secretele lui sa fie tavalite de buze otravite prin taverne si asternuturi straine? Cati nu ati plans pierderea unui prieten ca pe o pierdere a unei parti din voi, acea parte care vroia sa se lase cunoscuta, sa fie mangaiata si apreciata.
Dar oare cum se intampla ca un dusman sa-ti devina prieten si sa- ti fie alaturi, chiar si pentru cateva clipe? Oare ce licoare magica il face sa doreasca asta, ce clipa e aceea in care simte ca toata dusmania pe care o nutrea fata de tine a luat locul unui sentiment nobil?..... Sa fie zambetul tau sincer privit dintr-un anumit unghi, sa fie felul in care privirea ta l-a dezbracat de vesmintele urii sau poate un moment greu pe care a trebuit sa-l impartiti.
Eu stiu o poveste pe care tare as vrea s-o cunoasteti cu totii, cred ca poate sensibiliza si pe cel mai aprig si infocat dusman.
Analele istoriei au scos la iveala o fila de viata, mult timp ascunsa, o frumoasa poveste despre fraternitate si anume Craciunul anului 1914, al primul an de razboi mondial.
Decembrie 1914. Dupa multiple marsuri, blocati in transee, “imobilizati”intre onoare si datorie si sensibilitate, lipsiti de puterea de a se impotrivi si plini de sperante mai mult sau mai putin credibile, soldatii germani, francezii si englezi erau pe un camp comun.
Carnetele intime ale soldatilor, cat si relatarile lor de dupa razboi spun ca, in ciuda acestei drame de razboi, partcipantii purtau in suflete entuziasm, spiritul Craciunului, dorul de casa si gandul ca numai o minune ar putea opri lupta, chiar daca pentru cateva clipe.
Si iata ca un strigat innabusit se auzi in favoarea pacii. Miracol! Mitralierele s-au oprit, linistea a acoperit campul de lupta, un colind se auzi dintr-unul din batalioane.
“Inamicii” au raspuns imediat cu un altul, iar rand pe rand soldatii ieseau din transee, dandu-si mana si imbratisandu-se. Speranta ca va fi o noapte magica luase o forma concreta.
Pentru prima data, pentru soldati, dusmanul nu mai era un grup de opozitie, o entitate amorfa, care ameninta; dusmanul capata un nume, putea fi batut pe umar, privit in ochi, avea lacrimi, avea regrete, avea constiinta. De fapt el, dusmanul, era doar un actor intr-un scenariu dictat de altii.
Acest prim Craciun, in timpul unui razboi crud si lipsit de moralitate, ne propane o realitate in care fraternitatea nu e doar un concept abstract, ci un fapt petrecut intre oameni ce se credeau dusmani, cu convingeri diferite, dar care erau insa dornici de pace, de infratire, de amestecul de roluri.
Toata aceasta poveste plina de sensibilitate pusa in opozitie cu contextul istoric, apare ca o amintire interioara a soldatilor.
Chiar daca de a doua zi luptele s-au reluat, nu putem omite ca pentru cateva ore, idealurile au fost comune iar gandul ca noaptea va fi sfanta si unica le-a fost unic crezamant, indiferent de mentaliatatile si culturile carora le apartineau.
Fraternitatea nu e doar un cuvant in van, iar prietenia se conjuga intotdeauna la plural.

Scena din filmul ce a avut ca baza de referinta aceasta poveste:

Cat iubire, cat umilinta?

Cat iubire, cat umilinta?

Ca orice purtatoare a numelui deja mega-exploatat ”femeie”, ma intalnesc uneori la o sueta cu amice unde ghici... vorbim despre alte femei, destine spectaculoase, iubiri imposibile, neveste disperate si metrese desavarsite. Sper ca nu v-am dezamagit prin a afla ca nu discut la cafea despre Kierkegaard si Freud. Asta prefer s-o fac numai cu anumiti oameni.
In periplul discutiilor noastre despre atatea „ele”, mi-a incoltit in minte o intrebare banala, de altfel, dar al carei raspuns ar putea fi foarte interesant. Oare pana unde e iubire si de unde incepe sa semene a umilinta? Si oare cine e in masura mai mult ca tine sa-ti spuna daca ce simti e iubire sau nu?
Iubirea asta a devenit foarte permisiva am observat, iar orice pata se poate sterge cu Ariel-ul iubirii. Poti in numele ei sa furi sotul prietenei, sa te lasi vazuta in cele mai intime ipostaze, sa te smiorcai de dorul lui in fata prietenilor sai, chiar sa te anulezi. Ai de partea ta marea iubire care iti da toate aceste prerogative. Si desi permisiva pana la cel mai inalt grad, cu oricine vorbesti, oriunde ai citi, iubirea pare sa se manifeste la fel, adica dulce si lesinatoare. Iubirea „se poarta” cu inimioare, cine romantice, dessou-uri satinate, si soapte pe la urechi. Nici vorba ca ai putea sa ai simptome proprii, sau mai abitir, sa ai dorinta de a ti-o exprima altfel. Daca ti-a trecut prin cap sa faci asa, te vei trezi cu maxime de genul ”n-ai intalnit tu iubirea, sa vezi... atunci!” Bine, draga, spui, deci ce e de facut?
Si am aflat ca pentru a-ti arata iubirea trebuie ca barbatul sa fie legat cu catuse roz, sufocat de responsabilitati de ordin emotional, scuturat de toate gandurile mai putin ortodoxe, indoctrinat ca femeia vrea romantism cu galeata si indopat cu „ te iubesc-uri” dese si pupaturi lipicioase. Asta e ce am aflat eu ca reteta a iubirii de lunga durata. Dupa care mi-am spus: de asta sunt atatea femei singure si am compatimit barbatul si mai ca eram gata sa sustin relatia „gay”.
Ah! uitam si mai presus de toate ca sa poti avea „the big love”, cuvintele de capatai sa-ti fie ”calca pe mine, cat mai incaltat posibil!”
Si nu vorbesc aici despre acel soi de umilinta placuta, in sensul de a lasa un barbat sa te cuprinda si nici despre acel jenant de confortabil sentiment prin care esti subjugata lui si nici macar de umilinta erotica (melodia Desire – Deepak Chopra feat Demi Moore e un exemplu concludent http://www.youtube.com/watch?v=JEmhhJuMXR0.)
Nu! Lumea propovaduieste umilinta bruta, directa, necizelata. Exemplu: prietenul lui il suna sa mearga la o bere, cand de fapt voi trebuia sa mergeti la film. Daca el te lasa balta, tu ii vei zambi plina de incantare, te vei demachia linistita in timp ce iese pe usa, gandindu-te cu ce surpriza culinara sau nu, sa-l astepti. Cam asta e scenariul pe care multe femei mi l-au servit drept dovada a dragostei lor, bineinteles, fiecare avand o alta varianta. Deci pe acelasi sistem!
Si ma gandesc de ce se vaita apoi ca barbatii lor, amaratii de ei, isi cauta fericirea prin asternuturi straine. Oare nu sunt pe deplin indreptatiti s-o faca? Oare ei nu au nevoie de traire, de noutate, de reactii noi de care sa se simta mandri ca le-au produs? Nu trebuie oare sa aiba libertate, pentru ca sa stii ca atunci cand vine la tine este pentru ca tu esti femeia pe care o vrea, nu ar trebui oare sa-i lasi spatiul sau, iar tu sa ai doar o camera in sufletul lui?
Citeam acum cateva zile o carte ce a facut ravagii in SUA, „Why men love Bitches?”, carte ce pare a le invata pe cele ce detin putine „aptitudini” femeiesti sa retina in preajma lor barbatul dorit pe termen lung. Inevitabil m-am intrebat dar oare de ce mereu se pune problema asa? De ce ar fi femeia cea care intotdeauna doreste sa tina un barbat, de ce nu si invers si de ce nu si posibilitatea ca o femeie sa doreasca sa scape de un barbat? Dupa care mi-am amintit ca aceasta ultima posibilitate s-a si parodiat in filmul”How to lose a guy in ten days”, parodie ce a demostrat ca ideea ca o femeie sa paraseasca un barbat e aproape imposibil de pus in practica, in plus ea fiind doar o sursa de pamflet si ironii. Oare ce le face pe femei sa doreasca un barbat pana la adancul vietii? Sa fie oare barbatul considerat o sursa inepuizabila de tandrete si spontaneitate in acceptiunea lor? Oare barbatul e garantia unei vieti vibrante?
Si in dorinta mea de a afla niste raspunsuri am tot rasfoit si am tot citit, imbogatindu-mi lista aberatiilor acumulate in timp. Ce am aflat din carte a fost ca barbatii sunt niste copii frustrati si plini de rautati care au ca scop sa enerveze damele. Drept urmare sa faci exact invers decat isi doreste el. Daca el vrea o mancare calda, ca o fi satul de bucata de pizza rece si tare ramasa de la pranz, tu sa-i dai popcorn. Da, da! Dar stiti de ce? Ca altadata sa nu mai ceara, avand precedentul popcorn. Iarasi un secret aflat a fost ca daca el nu te suna cu zilele nu e pentru ca nu ai valoarea niciunei cepe degerate pentru el ci pentru ca vrea sa vada cum reactionezi. In fine cartea are si ceva adevar ce musteste pe alocuri din paginile ei, insa si multa multa misandrie. Nu sunt eu in masura sa dau sfaturi insa nu cred ca prezenta niciunuia dintre ei poate fi dorita pentru totdeauna, ci mai degraba doar cat exista o cerere si o oferta, sau altfel spus atata timp cat exista receptare a stimulilor.
Cred sincer ca niciun sfat din lume nu te poate face mai femeie decat esti tu, nici ca exista o reteta la fel de sigura ca cea de gogosi prin care un barbat iti va jura credinta la nesfarsit?
In fine cartea cred ca a fost scrisa de autoare, in baza a zeci de asa-cunoscutele „tepe” primite. Ceea ce am citit m-a facut o aliata a barbatilor si o inamica a femeilor permanent dispuse la a trai ca o prelungire a barbatului. Se subliniaza in carte ideea conform careia nu trebuie sa fii permanent avaiable lui, sa ai programul tau de viata si sa nu te abati de la el pentru ca daca o faci te-ai fript rau. Si ma intreb dar oare cand iti urmezi programul tau doar ca sa-i starnesti interesul lui nu inseamna ca tot barbatul e cel caruia te invarti, nu tot el iti dicteaza viata? Mi s-a parut exact acelesi lucru doar ca de data asta facem invers decat el se asteapta, dar tot raportandu-ne la el.
In fine pot spune ca acum, dupa aceasta lectura plina de invataminte precum cele ale lui Neagoe Basarab catre fiul sau, stiu sigur sa retin un barbat daca voi vrea asta vreodata.....
Ah, uitam sa va arat o atitudine a unei femei care imi place in mod deosebit:

Vreau primavara mea!

Ca e sau nu 1 Martie, pentru mine primavara vine atunci cand o simt, cand zaresc prima zambila si soarele imi imprumuta din stralucirea lui. Atunci cand din imagini pot regiza notiunea de primavara, atunci cand seamana cu cele din copilaria mea. E primavara pentru mine ori de cate ori vreau eu si asta, pentru ca-mi pot aduce amintirile primaverilor trecute si parfumul magnoliilor, oricand, in viata mea.
M-am trezit cu dor de acest anotimp, asa cum mi se infatisa el si asa cum il percepeam la numai cativa anisori. Stiam pe atunci ca primavara avea sa vina cand trotuarul era uscat si-mi auzeam pantofii troncanind pe asfalt, cand mama imi schimba hainutele in culori pastelate, cand venea de la scoala si-mi arunca in poala zeci de martisoare care faceau deliciul a multor zile de joaca, cand ma trezeam cu capul gol in bataia vantului si cand cu lopetica scormoneam pamantul umed doar pentru e vedea ce este dincolo de primul strat. Uneori gaseam o margica, alteori un nasture, un dop de plastic, nimicuri intr-un cuvant, dar care imi creau senzatia ca orice poate ascunde ceva, o surpriza. Si acum surprizele imi dau batai de inima si-mi scot cel mai autentic zambet pe buze.
De atunci nu am mai simtit niciodata acest sentiment. Au venit si trecut zeci de primaveri, in care stiam doar uitandu-ma in calendar ca e 1 martie, nu pentru ca mirosul de afara mi-o spunea. Poate ca, o data cu varsta iti pierzi din capacitatile senzoriale, sau poate esti atat de captivat de viata trepidanta, incat restul trece doar ca un ciclu de viata. Dar primvara asta, am sa las zapada netopita de pe neinistile mele, am sa inchid tristetile pana la toamna, am sa-mi hranesc sufletul cu carti cu pagini parfumate de vreme si maini, am sa-mi scot din cufar haine de sarbatoare, am sa la accesorizez cu zambete si am sa-mi pun snur rosu la mana, am sa las inima libera sa se indragosteasca de cine va vrea ea fara sa-i pun oprelisti, am sa las ochii sa-mi lacrimeze de vant si am sa rad fericita, am sa fiu mai toleranta cu mine si cu cei din jurul meu, am sa ofer cadouri fara sa cer ceva in schimb si fara sa astept gratitudine, am sa-mi indulcesc gura cu prajituri, am sa traiesc mai mult in prezent decat in dorintele, asteptarile si telurile mele, am sa-mi fac prieteni noi si am sa impart zambete celor incruntati

Femeia, bun de larg consum?

- Sună cinic, nu? Şi totuşi este o mentalitate de largă răspândire.
În lumea pragmatică de azi totul se vinde şi se cumpără. Raportul cerere-ofertă scade sau creşte şansele femeilor moderne şi care îşi pot cosmetiza cu uşurinţă scrupulele. Nu sunt nici morale, nici imorale, sunt amorale. Sistemul de valori creeat are alte repere. Fragilă, sensibila, romantica femeie, cu acea constituţie florală, excesiv de pudică, inspirând nevoia de protecţie, obedientă şi determinată de secole să-şi vadă de rosturile casnice, a dispărut.
A apărut treptat, treptat, o alta care şi-a asumat răspunderea şi capacitatea de a acţiona ale bărbatului. Ea nu mai este „cel de-al doilea sex” de care vorbea Simone de Beauvoir. Îşi cunoaşte valoarea, rolul civilizator în societate, ştie că Dumnezeu a binecuvântat-o doar pe ea cu miracolul maternităţii, ştie de asemenea că bărbatul este doar un „copil mare” pe care îl poţi manipula. Iubirea a devenit o afacere, cariera şi ea tot o afacere. E nevoie de compromis? Şi ce dacă? Până la urmă, „le trompeur sera trompé”.
Noul cuplu se clădeşte pe alte compatibilităţi: Ea – tinereţe, frumuseţe, El – stabilitate financiară, poziţie socială. Femeia îşi vinde imaginea, favorurile şi chiar trupul. Vrea în schimb un job bun, o casă, o maşină ultimul tip şi un bun protector. De fapt dacă îl are pe acesta din urmă, are totul. Cine poate schimba asta? Bărbaţii au învăţat să obţină şi să desfacă portofelul, femeile au învăţat că freamătul genelor, dar şi mânuirea biciuştei, metaforic vorbind, dau roade, de la caz la caz.
Femeile de succes - profesional şi social - au sporit „cotaţia” femeii. Dar cum nu există niciun lucru bun fără partea lui de „umbră”, au asimilat tot mai mulţi ideea că femeia e un bun de larg consum – Gravă eroare! E o judecată simplistă şi nedrept generalizatoare.
Atunci pentru un bărbat, reticenţele unei femei la începutul unei relaţii sunt „mofturi, sclifoseli”, „manifestări desuete”, iar pentru angajatorul la care mergi să susţii un interviu şi care îţi cere într-un mod voalat sau tranşant mari compromisuri pentru tine, mici compromisuri pentru el, sunt suficiente motive să-ţi reconsidere competenţa şi să gândească la o candidată ce întruneşte toate condiţiile, dar în primul rând la o conştiinţă flexibilă, în acord cu sâni „generoşi”, „posterior obraznic şi apetisant” şi multe promisiuni tacite sau manifestate.
Eşti confuză, derutată, ţi se clatină sistemul de valori etice clădit pe experienţă de viaţă, educaţie, cultură.
Dar o femeie a zilelor noastre este adaptabilă. Va afla cu siguranţă ce vrea şi va găsi calea spre împlinire. Chiar dacă nu-i va putea schimba pe alţii, o ştie doar, nu e o idealistă bezmetică, va putea găsi oameni cu care să rezoneze.

Nunta -o zi plina de contradictii!

Nunta ta! Ziua pe care o astepti de cand erai doar o copila inocenta, de cand ai invatat sa iubesti si de cand ai simtit sarutul iubitului pe buzele fragede.
Momentul unic in care crezi ca dragostea dintre o femeie si un barbat este absoluta si nu accepta tradari si implicit nici iertare.
Este momentul cel mai excitant, dar si unul dintre cele mai stresante. Acel moment magic, este cu siguranta cel in care iti alegi rochia de mireasa.
Si de ce sa nu uiti macar in acea zi de conservatorism, si sa nu adaugi ceva mega-original? De la scoaterea unei manusi cu dintii, asa cum personajul Gilda o facea in scena unui film, pana la invitatii virtuale placate in ciocolata, de la alegerea unei teme care sa sustina intreaga ceremonie pana la plecarea mirilor pe motociclete. Totul pare permis atata timp cat tabuurile au fost desfintate, iar lumea a evoluat facand din ce in ce mai multe concesii in ceea ce priveste limitele intre care poti alerga.
Astazi poti fi o mireasa hippie, cu flori de camp in par, si buchet de margarete, cu o rochie simpla si zambet psihedelic, sau poti sa joci un rol de diva cu tiara stralucitoare, bijuterii scumpe si suras insinuant.
Poti incerca sa te invalui in culori de ivoire, rose poudree, sau gri perle, poti sa transpui in realitate orice fila a imaginatie tale.
Totul e permis!
Dar ce te faci cand nu te poti debarasa de traditii si superstitii care-ti adumbresc fericirea momentului...? Cum sa uiti aceasta mostenire colectiva, pe care o detinem cu totii?
Este superstitia o creatie a celor mai in varsta, sau este un motiv pentru a nu iesi din tiparele vechi? Eu cred ca superstitiile sunt pentru cei nostalgici dornici de o apartenenta a unei lumi vechi cu valori stabile si continuitate.
Oare este adevarat ca daca iti calci barbatul in biserica va deveni supus si obedient. Va merge cu capul plecat si ti va cersi toata viata ok-urile?
Si daca nu ploua in ziua nuntii tale, veti ramane intreaga viata saraci si plini de datorii. Sa cauti atunci sa-ti programezi nunta in lunile tomnatice, cand zilele sunt cu precadere noroase, iar ploaia este ceva banal.
Nu spun ca nu are un fundament aceasta traditie, posibil ca ploaia care era considerata un simbol al belsugului ar fi putut da nastere unei superstitii, dar de aici pana la a deveni un ritual mi se pare un drum lung.
Multitudinea de interdictii de genul ”nu trebuie sa vezi alte mirese”, “nu intoarce capul“, nu fac decat sa sporeasca teama ca nu cumva sa ai un moment de uitare si sa faci vreunul din acele lucruri interzise.
Si pentru ca intr-o directie totul e permis iar in alta nu, ma opresc si ma intreb oare tot echilibrul sa fie cheia succesului?
Poate ca ar trebui sa privim aceste traditii ca pe sarea si piperul nuntii, ca pe acele detalii care fac din nunta o petrecere diferita de toate celelalte.
Cred ca totul consta in a imbina datele problemei, a lua partile rele dandu-le o alta interpretare mai usor de suportat, a pastra o constanta si a nu cadea intr-o extrema sau alta.Cineva spunea ca traditiile iti arata ca ne nastem din cineva si venim de undeva. Cu siguranta avea dreptate, nu sunt impotriva lor atata timp cat nu fac victime in randul celor mai slabi de inger.

Uitarea de sine, contaminarea cu altii...

Ora 8:00. Ceasul zbârnâie ca scos din minţi. Încerci să te ridici, în timp ce mintea îţi ordonă să te mobilizezi, corpul nu se supune şi leneş întredeschizi ochii pentru a privi încă o zi soarele, oamenii, maşinile, norii. Îţi updatezi întălnirile în timp ce robotic îţi prepari cafeaua, licoarea care crezi că va fi miraculoasă. Priveşti ştirile înfulecând croissantul şi începi să-ţi anticipezi într-un fel sau altul ziua ce va urma.
Aşa facem toţi, împrumutându-ne obiceiurile unii altora. Cred că timpul nostru este timpul contaminării.
Prima dată ne contaminăm cu vise, încă de când suntem mici, visăm să ne trăim istoria noastră, să ne găsim sufletul pereche. Visăm la iubiri perfecte, la fericiri inexplicabile si la dureri inexistente. Trăim ore de reverie în care imaginaţia ne motivează căutările. Studiem oamenii de lângă noi, iar atunci când găsim la ei gesturi care ne par seducătoare, cuvinte care ne mângâie suav auzul şi buze care rostesc senzual, ne contaminăm. Devenim o parte din ei, împrumutându-le acele particularităţi care i-au făcut atât de deosebiţi şi de demni de copiat în faţa noastră.
A doua oară ne contaminăm sufletul. Uneori cu seducţii incomplete, alteori cu orgolii care-şi vor revanşa, făcându-ne să ne trădăm sentimentele reale. Ne infestăm cu răutatea cu care cândva am fost serviţi gratuit şi al cărui gust l-am simţit amar, cu umilinţa la care au fost supuşi măcar o dată în viaţă făcându-ne să părem slabi în faţa dorinţei, ne infestăm cu bacteriile geloziei care ne-a măcinat sufletul cândva. Constaţi, dar nu te poţi opri! Vrei să ieşi din această stare şi privind în jur: observi siderată cum pe o bancă lângă tine doi tipi de ţin de mână şi vezi că unul s-a contaminat cu feminitate. Citeşti o carte şi ce reţii este că cineva s-a apucat să realizeze o clonă şi iei cunoştinţă de contaminarea cu trufie.
Zi de zi, vezi cum unele din noi ne pierdem identitatea, pierzând din vedere că putem fi nu numai soţii tandre, dar şi femei care ştiu să răzbată într-o lume condusă de bărbaţi, putem jongla, fiind şi mame devotate dar nu în detrimentul femeii din noi, acelei sublime făpturi care poate seduce şi care poate reţine orice bărbat. Ne trezim copleşite de griji, bolnave de prejudecăţi ridicole şi aspiraţii la care doar visăm, fără a avea curajul de a încerca să le dăm o formă. Ne pregatim cuminţi pentru încă o noapte, lăsănd pijamalele să ne ascundă trupul, deşi el al vrea să simtă aşternutul delicat, închidem ochii pentru a nu lăsa să se vadă lumina din ei şi adormim contaminate de complexe şi răutăţi.
Şi întorcându-mă la prima frază, visez un alt final: de data asta te aşezi în pat, încrezătoare în tine, sigură că eşti o femeie ce ştie ce vrea şi zâmbind, îţi priveşti mâinile, singurele”vinovate” de actiunile tale, laşi ca genele să-ţi măture fin obrajii şi adormi convinsă că mâine va fi prima zi în care nu te vei lăsa contaminată de preconcepţii, şabloane şi temeri.

Tristetea femeilor frumoase!

Am cunoscut de-a lungul vremii, femei si femei. Culte, simple, destepte, senzuale, dezinhibate, mironosite , intretinute, carieriste. Ce aveau ele in comun: nu suportau femeile frumoase!
Cel mai adesea argument al urii si desconsiderarii lor si care la o prima vedere ar parea plauzibil, celor ce n-au nas care sa miroasa mai departe invidia mocnita, era "ca femeile frumoase sunt proaste". Incredibil, mi-am spus ..! Cum poate o femeie sa nu suporte o alta doar pentru ca presupune ca e proasta? Inevitabil, m-am intrebat, de cand sunt femeile oare atat de altruiste cu semenele lor, de cand vor ele ca si celelalte sa explodeze de istetime si sa complexeze si cea mai agera minte? De cand s-a implementat conceptul ”sa nu moara si capra vecinului?”
Am incercat sa studiez fenomenul nu la nivel inalt, ci la piciorul broastei, ca sa nu cad tentatiei de a ma autointitula in timp, ”inteligenta si fada”.
Asa am ajuns sa initiez o „campanie de intelegere”, ca promovare nu era nevoie, a femeilor frumoase. Am sa va spun cateva motive pentru care o femeie frumoasa ar putea sa fie invidiata, dar si cateva pentru care nu ati vrea sa fiti in locul ei.
Sunt sigura ca o urati pentru ca unei femei frumoase i se iarta tot mai multe ca unui copil rasfatat, ca oamenii in jurul ei sunt mai zambitori si mai dispusi sa-i acorde atentie.
Intr-adevar, o femeie frumoasa, spun gurile rele, are succesul asigurat doar pentru ca natura a fost mai mult decat indulgenta si i-a oferit din plin darurile ei, ursitoarele au fost toate la numar, iar viata i-a urat „bine ai venit!” din prima clipa. Dar ma intreb oare are ea vreo vina?
Da! Sa o detestam pentru ca barbatii o vad ca pe un reper, ca pe o intruchipare a fanteziilor lor, sa o ignoram pentru ca poate sa ne zapaceasca sotul, sa o barfim pentru ca nu se teme de noi, celelalte!!! Da, de trei ori da, si asa si fac!
Trebuie oare pusa la zid o femeie doar pentru ca are sani mai mari si buze mai carnoase, ca ochii ei stiu sa mangaie imaginea barbatului, ca incheietura mainii este mai fina? Bineinteles ca da! Trebuia sa-si faca o operatie de lasare de sani, sa-si lase gusa sa-i atarne si eventual, cu ostentatie sa-si plimbe fundul latit de la atatea telenovele. Stiu sunt rea, dar mai mult decat rea sunt intrigata si dezamagita, nu ma amuz de defectele celor ce s-au nascut asa, ci de cele care se lasa in paragina si apoi acuza. Le stiti, reprezinta un tot impartit in doua categorii. Unele sunt cele care si-au dat grija de sine in schimbul grijii pentru casa, gradina si sot, cele care miros a sarmale, au parul permenent si treningul e tinuta cu care-si atata sotul. Cele pentru care parfumul, crema si stima de sine nu conteaza. Celelalte sunt cele care adora sa se numeasca inteligente, care vor o cariera ( de parca daca ar fi si feminine cariera le-ar fi interzisa) si pentru care pantofii cu toc si rochiile vaporoase produc repulsie iar apelativele admirative le produc greata primelor saptamani de sarcina. Acestea de fapt sunt tocmai acele femei care au incercat intreaga viata sa obtina de la un barbat ”esti frumoasa!” si tocmai lipsa acestui lucru le-a produs dorinta de a li se spune ”esti o femeie inteligenta!”.
Oare stiu aceste doamne care sunt permanent in ofensiva, desi nimeni nu le ataca, cat de greu este sa duci povara frumusetii, a dragalaseniei, a charm-ului? Oare cat de greu este sa pastrezi un job fiind frumoasa si unavaiable, cat de cumplit este ca uneori rolul tau sa fie privit doar ca decorativ,desi si tu simti, si tu ai suflet, cat de frustrant este sa vezi priviri crucise pentru o vina pe care nu o ai si cat de singura esti pentru ca femeile nu te vor in preajma lor? Spun astea pentru ca stiu acest gen de femeie despre care vorbesc. Am trait in compania ei si ii stiu trairile si i-am auzit plansetul.
Stiu si femei frumoase care au facut din frumusete un atu, insa moneda de schimb a fost mare, iar investitia „buy and hold” facuta de barbat nu stii cat va rezista.
Daca iubirea barbatilor pentru ele va fac sa va murdariti gura cu vorbe otravite la adresa lor, ei bine, nici asta nu e o realitate. Iubirea se confunda deseori cu dorinta. Dorite sunt, insa iubite ma tem ca nu! Nu iubirea ii ia capul barbatului, ci ceea ce simte si vede: zambetul ei il ravaseste, netezimea parului il face s-o mangaie, gustul de buze moi si aromate il face s-o guste. Singuratatea lor e cu atat mai cruda, cu cat ele sunt cele mai cautate. E un paradox pe care trebuie sa fii foarte tare sa-l poti indura. De aici si istetimea femeilor frumoase. O femeie frumoasa e deseori si desteapta, nu complexa, nu arogant de inteligenta, insa da, este desteapta! De ce? Pentru ca altfel ar muri de tristete, de singuratate, de ironii si de seductie.Iar pentru un barbat compania unei femei frumoase e un privilegiu ce-i creste implicit cota iar inteligenta ei stie sa-l sustina, sa-l incurajeze, sa-l insoteasca in actiunile lui.

Pasiune sau masura...?

Discutie aprinsa zilele trecute, pareri si pareri, trairi exprimate in cele mai ciudate feluri si mituri insusite din generatii trecute, toate despre pasiune. Pasiunea ucide dragostea spuneau unii, pasiunea inlocuieste dragostea, pasiunea este insasi dragostea.
Lipsa masurii in iubire este oare un dezechilibru sufletesc, sau pasiunea este total lipsita de iubire....? Inca de mici invatam ca lucrurile trebuiesc facute cu masura si pudoare . Masura acel nesuferit semn de stop in tot ceea ce ai vrea sa spui, sa actionezi, sa speri. Daca in toate aceste sensuri poti insa sa ai masura, oare si in iubire trebuie sa existe indicatoare care sa te avertizeze ca viteza cu care mergi e prea mare, semafoare care sa te oblige sa franezi cand poate timpul nu ti-o permite, si tot el sa-ti dea voie sa ti continui drumul cand poate nu vrei.
Ma tot intreb de ce atata intoleranta in ceea ce priveste pasiunea. Nu e ea oare ceea ce te face sa arzi mai mult decat oricare alta victorie sau reusita, nu este tot ea ceea care te stinge ca o ploaie rapida de vara intensa si scurta, sau nu e ea fauritoarea celor mai frumoase opere de arta?
Dar oare ce-i da atata farmec si cine sunt cei care ii opun atata rezistenta? Nu cred ca este o atractie reciproca si atat, cum cred ca toti cei care o blameaza sunt cei neputinciosi sa traiasca o asemenea stare de exaltare, sunt acei falsi pudibonzi, si toti acei care se stiu fapturi firave si fara forta de a experimenta ceva atat de intens. Sunt toti cei dependenti de conventii, puritani mincinosi, cei ce nu suporta ideea abandonului, cei care vor controlul deplin, trufasii.
Observ ca exista o moda in ultimul timp de a arata ca faci bine chiar si atunci cand nu o faci, ca esti ca toti ceilalti, ca telurile tale coincid cu ale celorlalti, ca fericirea are aceleasi valori pentru tine ca pentru oricine. Totul are o aura comuna, un spirit de imitatie pana si in sentimente. Incercam sa simtim la unison si in concordanta cu ce e in trend. A disparut conceptul de unicitate, atat de vital in existenta oricarui individ, acel quelque chose ce te face sa poti sa te numesti „tu”.In contextul actual ma intreb nu e oare pasiunea unicul loc din suflet nealterat de moda ? Ne imbracam la moda, vrem joburi la moda, ne insusim concepte la moda si chiar putem imprumuta din ziare si reviste fantezii la moda.
Inca suntem prizonieri ai propriei noastre libertati si ai propriului discernamant si aliatii lasitatii. Stiu sigur ca atunci cand pasiunea a fost cauza unei rupturi inr-un cuplu, atunci toti vor sari ca arsi sa o invinovateasca, devenind brusc aparatori ai unor principii de viata cliseice. Nu ezitam sa criticam omul care a putut sa se lase prada pasiunii si a iesit cu curaj dintr-o singuratate in doi , poate.
De ce pledoaria asta pentru pasiune..se vor intreba curiosii si pragmaticii. Pentru ca este cel mai autentic si mai brutal sentiment, pentru ca te doare in cel mai placut mod posibil, pentru ca orice obstacol in loc sa o distruga o consolideaza, pentru ca este incontrolabila, pentru ca are nemarginirea unui desert si fragilitatea unui pahar, fiindca iti umple gura de apa ca un mar copt, pentru ca pleaca de la cea mai inocenta miscare si se transforma in cel mai dezlantuit dans, pentru ca e atat de a ta, pentru ca cuvintele, marile cuvinte de data asta sunt inutile si nu o pot exprima, pentru ca are culoare vilolet si se termina mai repede decat o acadea.Asadar daca acum vreme indelungata Horatiu ne sfatuia in celebra sa lucrare sa existe o masura in toate, si daca acum ceva vreme Octavian Paler il contrazicea spunand:” adevarata masura a vietii unui om nu se poate obtine decat prin lipsa de masura, dorind fara masura, indraznind fara masura, iubind fara masura”, tind sa ii dau dreptate celui de al doilea.