miercuri, 15 aprilie 2009

Parfumuri ce-mi vorbesc...

Daca as da o definitie: parfumul este istoria unei amintiri sau a unui fapt, un simt al imaginatiei.
Imi place mirosul de soare. Mi-am amintit mirosul lui cand zilele trecute am vazut o fetita, cu par balai si codite de veverita. Poate ca unii stiu despre ce miros vorbesc, este mirosul parului de copil, mirosul cositelor despletite ale lolitei, mirosul copilariei. Desi vara, cand soarele ma izbeste brutal sau alteori ma mangaie pe crestet nu intotdeauna imi lasa si aroma lui. Nu am descoperit inca de ce uneori il simt iar alteori nu. Cert e ca narile mele au pastrat amintirea lui din copilarie, amintire asociata de soare si uluitori pantofi rosii de lac.
Imi place mirosul citadin in care se amesteca atat de ciudat cel de asfalt incins, cu cel de tramvai, kebab, cafea si D&G. Suna ciudat acest amalgam de mirosuri dar toate il alcatuiesc pe cel care reprezinta pentru mine atat familiarul cat si noul. Este imposibil sa nu iubesti mirosul dimnetilor de vara ale unui oras mare. Stiu ca multi vor scoate in fata ideea poluarii, dar daca ar fi doar aer curat, ai mai simti vreun miros oare?Ai mai retrai o amintire, ai mai avea vreo emotie?
Nu sunt indiferenta la mirosul de bulion si zacusca specific lunii septembrie. In fiecare scara de bloc, de la fiecare fereastra il simti. Pare banal si chiar si este, dar pentru mine el anunta venirea toamnei. Eram fericita toamna, acum cativa ani, pentru ca stiam ca voi incepe facultatea si voi lasa oraselul de provincie in spate cu zilele plictisitoare care spuneau ”aici niciodata nu se intampla nimic”. Traiesc acelasi sentiment al unui nou inceput in fiecare toamna si nu primavara cand poate ar trebui.
Stiu ca ce voi spune pentru unii va suna „nefiresc de nefiresc”, dar mirosul de motorina este in topul preferintelor mele, cat si cel de lemn ars ce strabate la tara ulitele. Ma face sa-mi imaginez atmosfera caselor in care bunicii deapana amintiri, unde copii adorm in linistea basmelor si unde viata are simplitate si gust de gogosi. Ma mai las folosita de placerea de a mirosi cozonacul cald, ceaiul de vanilie, respiratia cu iz de guma de mestecat, obrazul mamei.
Mai tresar la mirosului de sarut hulpav. Nu vorbesc despre gustul cuiva, ci chiar despre felul in care mirosi dupa ce buzele ti-au fost umezite si fierbinti. Ador mirosul mainilor unui barbat, pe care il simt atunci cand „ma tine in palma”. E un miros pe care il percep ca fiind cald. Absurd sa atribui cuvantul cald ca o caracteristica a mirosului, dar pentru mine e posibil !
Voi in ce parfumuri va regasiti?

3 comentarii:

  1. Imi place mirosul de pamant umed, de iarba proaspat cosita, de vanilie, de brad si de sare, asa cum se simte dimineata pe malul marii. Ador mirosul cartilor noi, cat si cel al
    bibliotecilor. Imi e foarte drag mirosul blanitei catelului meu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Asociez frecvent parfumuri cu imagini si amintiri, asa ca mi se pare inutil sa scriu aici despre multele mirosuri in care ma reagsesc. Totusi vroiam sa-ti povestesc ca aseara, am simtit un parfum aparte care mi-am dat seama ca nu l-am mai regasit in ani de pe vremea cand eram fetita.Eram obosita si m-am intins in pat cu capul pe umarul lui Andrei. Tricoul lui avea un parfum extraordinar.Era mirosul pijamalelor si asternuturilor curate de la Gradinita.Mirosul acela simplu de rufa spalata de mana cu sapun de casa si uscata pe sarma la aer curat si soare.Mirosul acela cu textura putin scortoasa a rufelor proaspat calcate.Nu e deloc poezie in ceea ce scriu...Pentru tinepoate parea o aiureala dar eu...mi-am bagat obrazul si nasul in bluza lui si am adormit zambind cu gandul la copilarie:)
    Si m-am trezit fericita.
    Parfumurile fac parte din emotiile si amintirile noastre, sunt o bucatica din noi:)
    M-a impresionat sensibilitatea randurilor tale.Multumesc,Daiana
    PS.Mi-am amintit mirosul de soare cald.E cu totul specuial si il indragesc la fel de mult ca cel a pamantului reavan dupa o ploaie de vara:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Anca iti multumesc pantru randurile pline de poezie.Cartile chiar parca au parfumul vremurilor in care au fost scrise uneori. Eu asa le percep.

    Daiana, nu-mi pare deloc o aiureala ce ai scris. Chiar au un miros aparte rufele proaspat spalate. In plus mi-ai amintit si de mirosul de rufa luata de pe sarma iarna cand e inghetata. Are un miros super fain!Ma bucur ca si tu crezi ca parfumurile fac parte din emotiile noastre. Cred ca daca n-ar fi emotie nu am retine aroma.

    RăspundețiȘtergere