Cat de liberi suntem?

Am chef de libertate! Am chef sa nu decid in functie de asteptarile celorlati si nici sa spun ce ar dori ceilalti sa auda. Am chef sa ma simt mai libera decat am fost vreodata: libera sa simt demodat sau post-modernist. Libera, sa fiu doar a mea. Egoista, mi s-ar potrivi de minune!
Ce e mai ciudat e ca atunci cand sunt libera nu prea stiu ce sa fac cu libertatea mea si de obicei sfarsesc prin a nu face nimic in afara de a o constientiza. Ce ma face sa ma intreb este daca a fi liber este o stare de spirit sau poate fi chiar realitate? Libertatea inseamna, daca consultam dictionarul, posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă; posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor în condiţiile cunoaşterii (şi stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii şi a societăţii, iar daca vom intreba oamenii de langa noi, libertatea este ceva , nu are o forma, nu are un continut e o chestie pe care o vrei...si punct.
Asa cum spunea Zane Gray ”am nevoie de aceasta viata salbatica, de libertate”. De ce? Pentru ca am o mare latura hedonica, si pentru ca placerea de a reusi sa pun in practica ceea ce simt la un moment dat, nu se compara cu nimic. Oare poti trai liber in suflet si controlat in actiuni? Oare te mai poti numi liber dupa ce ajungi sa stii foarte multe? Nu imprumuti astfel din ceea ce au gandit candva ceilalti, pana unde esti tu si de unde restul?
Tot ce se intampla azi in jurul nostru pare sa dea o mare libertate”libertatii”, dar in acelasi timp, daca faci ceva care nu da bine, esti etichetat imediat.
Ai libertatea de a te exprima prin felul in care te imbraci, dar daca decolteul e generos, sigur ai ganduri necurate, daca ai indrazneala sa cutezi sa-ti arborezi pe buze un ruj rosu, esti clar, o vampa.
Daca buzele tale rostesc idei orginale, esti cam ciudata. Daca iesi la o cafea cu un amic, e sigur amantul tau. Daca nu porti ce se poarta, esti o amarata. Daca porti ce e la moda, esti o snoaba. Daca ai parul desfacut, nu esti credibila. Daca nu porti costum de cioclu asociat unei camasi uimitor de urata, accesorizati cu pantofi sleampati, nu esti o femeie de cariera. Unghiile roase par sa-i fascineze pe toti care te intreaba: Dar de ce le rozi?, de parca ai avea o ratiune, o motivatie mai puternica decat cea pe care o stim noi pamantenii. De ce cizme fara toc, ca fac picioarele groase, de ce pantofi cu toc ca sunt incomozi, de ce fumezi ca-ti ruinezi sanatatea, de ce nu bei ca e de bon-ton. Traim o epoca a de ce-urilor asemanatoare primilor ani de viata cand tot ii intrebam pe parinti de ce? Sa fie oare ca incepem sa ne senilizam de la mijlocul vietii, urmand ca spre sfarsitul ei sa ajungem din nou copii?
Nu stiu sa fi facut ceva in ultima vreme care sa nu starneasca un de ce? De ce tin cura de slabire? De ce vreau aia? De ce nu sunt mai vesela, de ce sunt impulsiva? Uneori as raspunde sec pentru ca sa aiba cei lipsiti de creativitate subiect de dialog cu mine. Tocmai ca ar trebui sa- mi multumeasca ca vin in ajutorul lor dandu-le subiecte de conversatie.
Si ma gandesc de unde libertate, daca tu trebuie sa faci numai ce se astepta altii, ca nu cumva sa starnesti intrebari pline de miez de nuca stafidita. Pana la a afla mai multe, astept parerile voastre despre cum te poti simti liber, fara a fi privit ca „un alien”?