Prieten sau dusman?

Deseori m-am intrebat oare ce sunt dusmanii?..Si mi-am spus: sunt oameni ca si noi, ca mine, rad, glumesc, beau ceai, mananca ciocolata.
Si atunci ce ii deosebeste de prieteni, care si ei au acealeasi indeletniciri si metehne.
Surprinsa, am vazut cat de usor poate fi incalcata acea limita dintre prieten si dusman, transformandu-l pe unul in altul.
Ca prietenul sa-ti devina dusman e banal, se intampla in viata oricui si desi stii asta, tot te intrebi oare ce l-a determinat sa treaca de cealalta baricada. Cati dintre noi nu stiu gustul amar al tradarii, cine nu si-a eliberat sufletul confesandu-se ca mai apoi secretele lui sa fie tavalite de buze otravite prin taverne si asternuturi straine? Cati nu ati plans pierderea unui prieten ca pe o pierdere a unei parti din voi, acea parte care vroia sa se lase cunoscuta, sa fie mangaiata si apreciata.
Dar oare cum se intampla ca un dusman sa-ti devina prieten si sa- ti fie alaturi, chiar si pentru cateva clipe? Oare ce licoare magica il face sa doreasca asta, ce clipa e aceea in care simte ca toata dusmania pe care o nutrea fata de tine a luat locul unui sentiment nobil?..... Sa fie zambetul tau sincer privit dintr-un anumit unghi, sa fie felul in care privirea ta l-a dezbracat de vesmintele urii sau poate un moment greu pe care a trebuit sa-l impartiti.
Eu stiu o poveste pe care tare as vrea s-o cunoasteti cu totii, cred ca poate sensibiliza si pe cel mai aprig si infocat dusman.
Analele istoriei au scos la iveala o fila de viata, mult timp ascunsa, o frumoasa poveste despre fraternitate si anume Craciunul anului 1914, al primul an de razboi mondial.
Decembrie 1914. Dupa multiple marsuri, blocati in transee, “imobilizati”intre onoare si datorie si sensibilitate, lipsiti de puterea de a se impotrivi si plini de sperante mai mult sau mai putin credibile, soldatii germani, francezii si englezi erau pe un camp comun.
Carnetele intime ale soldatilor, cat si relatarile lor de dupa razboi spun ca, in ciuda acestei drame de razboi, partcipantii purtau in suflete entuziasm, spiritul Craciunului, dorul de casa si gandul ca numai o minune ar putea opri lupta, chiar daca pentru cateva clipe.
Si iata ca un strigat innabusit se auzi in favoarea pacii. Miracol! Mitralierele s-au oprit, linistea a acoperit campul de lupta, un colind se auzi dintr-unul din batalioane.
“Inamicii” au raspuns imediat cu un altul, iar rand pe rand soldatii ieseau din transee, dandu-si mana si imbratisandu-se. Speranta ca va fi o noapte magica luase o forma concreta.
Pentru prima data, pentru soldati, dusmanul nu mai era un grup de opozitie, o entitate amorfa, care ameninta; dusmanul capata un nume, putea fi batut pe umar, privit in ochi, avea lacrimi, avea regrete, avea constiinta. De fapt el, dusmanul, era doar un actor intr-un scenariu dictat de altii.
Acest prim Craciun, in timpul unui razboi crud si lipsit de moralitate, ne propane o realitate in care fraternitatea nu e doar un concept abstract, ci un fapt petrecut intre oameni ce se credeau dusmani, cu convingeri diferite, dar care erau insa dornici de pace, de infratire, de amestecul de roluri.
Toata aceasta poveste plina de sensibilitate pusa in opozitie cu contextul istoric, apare ca o amintire interioara a soldatilor.
Chiar daca de a doua zi luptele s-au reluat, nu putem omite ca pentru cateva ore, idealurile au fost comune iar gandul ca noaptea va fi sfanta si unica le-a fost unic crezamant, indiferent de mentaliatatile si culturile carora le apartineau.
Fraternitatea nu e doar un cuvant in van, iar prietenia se conjuga intotdeauna la plural.

Scena din filmul ce a avut ca baza de referinta aceasta poveste: