Mirajul comunicarii

Cand omul a realizat trecerea de la paradisul ignorantei la infernul cunoasterii si-a asumat o serie de riscuri.
Limbajul este cel care a contribuit substantial la pervertirea omului. Filozoful francez Brice Parain spunea: „cred ca un om nu este niciodata cu adevarat liber, deoarece are mereu limbajul in spinare... istoria limbajului este istoria minciunii”. In acest sens se exprima si Gabriel Liiceanu, spunand”omul poate utiliza limba fie pe linia adevarului, fie pe cea a minciunii”. Ducand scepticismul pana la limita, dublat de un anume cinism, concluzioneaza:”istoria acestei specii este expresia unei fraude lingvistice”.
Gandindu-ma la toate acestea, ma intreb daca azi, cand se pune atata pret pe comunicare, aceasta nu se indeparteaza de adevaratul scop, devenind mijloc de disimulare, de dedublare, de manipulare. Cat e minciuna si cat adevar, in ceea ce spunem? Dar oare este important de fiecare data, stabilirea dozei de adevar in asertiunile noastre? Pana la urma, spiritul uman se intemeiaza pe activitatea lingvistica a oamenilor ce cristalizeaza ideile si produce valorile spirituale: gnoseologice, estetice, etice. Putem minti prin denaturarea adevarului sau prin omisiune. Putem minti din obisnuinta sau pentru ca avem modele redutabile de acest gen in jurul nostru? Voi ce credeti..?