Cat iubire, cat umilinta?

Cat iubire, cat umilinta?

Ca orice purtatoare a numelui deja mega-exploatat ”femeie”, ma intalnesc uneori la o sueta cu amice unde ghici... vorbim despre alte femei, destine spectaculoase, iubiri imposibile, neveste disperate si metrese desavarsite. Sper ca nu v-am dezamagit prin a afla ca nu discut la cafea despre Kierkegaard si Freud. Asta prefer s-o fac numai cu anumiti oameni.
In periplul discutiilor noastre despre atatea „ele”, mi-a incoltit in minte o intrebare banala, de altfel, dar al carei raspuns ar putea fi foarte interesant. Oare pana unde e iubire si de unde incepe sa semene a umilinta? Si oare cine e in masura mai mult ca tine sa-ti spuna daca ce simti e iubire sau nu?
Iubirea asta a devenit foarte permisiva am observat, iar orice pata se poate sterge cu Ariel-ul iubirii. Poti in numele ei sa furi sotul prietenei, sa te lasi vazuta in cele mai intime ipostaze, sa te smiorcai de dorul lui in fata prietenilor sai, chiar sa te anulezi. Ai de partea ta marea iubire care iti da toate aceste prerogative. Si desi permisiva pana la cel mai inalt grad, cu oricine vorbesti, oriunde ai citi, iubirea pare sa se manifeste la fel, adica dulce si lesinatoare. Iubirea „se poarta” cu inimioare, cine romantice, dessou-uri satinate, si soapte pe la urechi. Nici vorba ca ai putea sa ai simptome proprii, sau mai abitir, sa ai dorinta de a ti-o exprima altfel. Daca ti-a trecut prin cap sa faci asa, te vei trezi cu maxime de genul ”n-ai intalnit tu iubirea, sa vezi... atunci!” Bine, draga, spui, deci ce e de facut?
Si am aflat ca pentru a-ti arata iubirea trebuie ca barbatul sa fie legat cu catuse roz, sufocat de responsabilitati de ordin emotional, scuturat de toate gandurile mai putin ortodoxe, indoctrinat ca femeia vrea romantism cu galeata si indopat cu „ te iubesc-uri” dese si pupaturi lipicioase. Asta e ce am aflat eu ca reteta a iubirii de lunga durata. Dupa care mi-am spus: de asta sunt atatea femei singure si am compatimit barbatul si mai ca eram gata sa sustin relatia „gay”.
Ah! uitam si mai presus de toate ca sa poti avea „the big love”, cuvintele de capatai sa-ti fie ”calca pe mine, cat mai incaltat posibil!”
Si nu vorbesc aici despre acel soi de umilinta placuta, in sensul de a lasa un barbat sa te cuprinda si nici despre acel jenant de confortabil sentiment prin care esti subjugata lui si nici macar de umilinta erotica (melodia Desire – Deepak Chopra feat Demi Moore e un exemplu concludent http://www.youtube.com/watch?v=JEmhhJuMXR0.)
Nu! Lumea propovaduieste umilinta bruta, directa, necizelata. Exemplu: prietenul lui il suna sa mearga la o bere, cand de fapt voi trebuia sa mergeti la film. Daca el te lasa balta, tu ii vei zambi plina de incantare, te vei demachia linistita in timp ce iese pe usa, gandindu-te cu ce surpriza culinara sau nu, sa-l astepti. Cam asta e scenariul pe care multe femei mi l-au servit drept dovada a dragostei lor, bineinteles, fiecare avand o alta varianta. Deci pe acelasi sistem!
Si ma gandesc de ce se vaita apoi ca barbatii lor, amaratii de ei, isi cauta fericirea prin asternuturi straine. Oare nu sunt pe deplin indreptatiti s-o faca? Oare ei nu au nevoie de traire, de noutate, de reactii noi de care sa se simta mandri ca le-au produs? Nu trebuie oare sa aiba libertate, pentru ca sa stii ca atunci cand vine la tine este pentru ca tu esti femeia pe care o vrea, nu ar trebui oare sa-i lasi spatiul sau, iar tu sa ai doar o camera in sufletul lui?
Citeam acum cateva zile o carte ce a facut ravagii in SUA, „Why men love Bitches?”, carte ce pare a le invata pe cele ce detin putine „aptitudini” femeiesti sa retina in preajma lor barbatul dorit pe termen lung. Inevitabil m-am intrebat dar oare de ce mereu se pune problema asa? De ce ar fi femeia cea care intotdeauna doreste sa tina un barbat, de ce nu si invers si de ce nu si posibilitatea ca o femeie sa doreasca sa scape de un barbat? Dupa care mi-am amintit ca aceasta ultima posibilitate s-a si parodiat in filmul”How to lose a guy in ten days”, parodie ce a demostrat ca ideea ca o femeie sa paraseasca un barbat e aproape imposibil de pus in practica, in plus ea fiind doar o sursa de pamflet si ironii. Oare ce le face pe femei sa doreasca un barbat pana la adancul vietii? Sa fie oare barbatul considerat o sursa inepuizabila de tandrete si spontaneitate in acceptiunea lor? Oare barbatul e garantia unei vieti vibrante?
Si in dorinta mea de a afla niste raspunsuri am tot rasfoit si am tot citit, imbogatindu-mi lista aberatiilor acumulate in timp. Ce am aflat din carte a fost ca barbatii sunt niste copii frustrati si plini de rautati care au ca scop sa enerveze damele. Drept urmare sa faci exact invers decat isi doreste el. Daca el vrea o mancare calda, ca o fi satul de bucata de pizza rece si tare ramasa de la pranz, tu sa-i dai popcorn. Da, da! Dar stiti de ce? Ca altadata sa nu mai ceara, avand precedentul popcorn. Iarasi un secret aflat a fost ca daca el nu te suna cu zilele nu e pentru ca nu ai valoarea niciunei cepe degerate pentru el ci pentru ca vrea sa vada cum reactionezi. In fine cartea are si ceva adevar ce musteste pe alocuri din paginile ei, insa si multa multa misandrie. Nu sunt eu in masura sa dau sfaturi insa nu cred ca prezenta niciunuia dintre ei poate fi dorita pentru totdeauna, ci mai degraba doar cat exista o cerere si o oferta, sau altfel spus atata timp cat exista receptare a stimulilor.
Cred sincer ca niciun sfat din lume nu te poate face mai femeie decat esti tu, nici ca exista o reteta la fel de sigura ca cea de gogosi prin care un barbat iti va jura credinta la nesfarsit?
In fine cartea cred ca a fost scrisa de autoare, in baza a zeci de asa-cunoscutele „tepe” primite. Ceea ce am citit m-a facut o aliata a barbatilor si o inamica a femeilor permanent dispuse la a trai ca o prelungire a barbatului. Se subliniaza in carte ideea conform careia nu trebuie sa fii permanent avaiable lui, sa ai programul tau de viata si sa nu te abati de la el pentru ca daca o faci te-ai fript rau. Si ma intreb dar oare cand iti urmezi programul tau doar ca sa-i starnesti interesul lui nu inseamna ca tot barbatul e cel caruia te invarti, nu tot el iti dicteaza viata? Mi s-a parut exact acelesi lucru doar ca de data asta facem invers decat el se asteapta, dar tot raportandu-ne la el.
In fine pot spune ca acum, dupa aceasta lectura plina de invataminte precum cele ale lui Neagoe Basarab catre fiul sau, stiu sigur sa retin un barbat daca voi vrea asta vreodata.....
Ah, uitam sa va arat o atitudine a unei femei care imi place in mod deosebit: