Ce-mi place mie...

Tot ceea ce iti place te ajuta sa-ti dai seama cine esti si sa-ti dai un contur cat mai aproape de realitate. E un exercitiu pe care azi mi-am propus sa-l fac.
Am sa incep cu lucrurile nemateriale care si-au facut loc in mintea si in sufletul meu.
Imi plac Sarbatorile de Iarna pentru ca pot sa ma port ca un copil fara ca nimeni sa ma condamne de un comportament infantil. Spun asta pentru ca apreciez toti acei oameni care mai pot fi copii. Imi place pentru ca miroase a cozonac proaspat, pentru ca kitch-ul isi are perioada lui de glorie, fara a-l blama, pentru ca nu exista brazi branduiti si pentru ca nu trebuie sa te fasonesti manacand peste cu avocado, zambind si aratandu-ti prin asta rafinamentul gusturilor tale alese. Imi mai place pentru ca am voie sa aduc mireasma de poveste in viata mea atat de reala si arida si pentru ca aroma de brad ia locul celei Givenchy si pentru ca ma apropii de origini, de puritate, de liniste, de traditii.
Imi plac cartile si mirosul de hartie al paginilor, si copertile groase captusite in piele, si neastamparul de a afla ce poveste de viata ascund. Le stiu din totdeauna, am copilarit in mijlocul lor, erau cartile mamei si cartile bunicului meu ce reprezentau de acum o biblioteca impresionabila. Pe atunci alegeam sa citesc o carte dupa imaginile copertei, daca ma incantau, imediat o luam de la locul ei si-i faceam loc in patul meu cald, langa cana de cacao cu lapte. Asa am ajund sa citesc O viata a lui Maupassant in clasa a V-a, si intr-a VI, Decameronul, iar Dama cu camelii mi-a intristat cei 14 ani pe care ii implineam. Nu stiu cat de benefic a fost acest lucru pentru ca, cred eu, varsta nu era propice intelegerii unor astfel de carti, dar cred ca mi-au deschis pofta de lectura.
Ador sa ma cufund in muzica de atmosfera, tanjesc dupa melodii care imi pot crea o stare, care pot sa ma faca sa asociez cu ele imagini si istorii de viata. Iubesc tot ceea ce are forta si putere, tot ceea ce -mi poate scoate la iveala noi emotii si cat mai putina ratiune.
Iubesc Grecia pentru ca este unicul loc unde oamenii sunt in acelasi timp si patimasi si nostalgici, unde albul se asorteaza cel mai bine cu albastrul, pentru ca Agapi Mou suna atat de natural, si pentru ca ouzo, baclavaua si mandolina imi dau pofta sa traiesc la nesfarsit. Pentru ca acolo iti sta bine in alb, cu parul despletit si cu sandale aurii, si poti fi „goddess”
Imi place spuma de zmeura, pentru ca mi-aminteste de bunica si de viata traita pe prispa unei case dintr-un orasel uitat de lume. Sunt atat de vii amintirile in care bunica, Iiiia, cum ii spuneam eu imi culegea primele zmeurici atunci cand se coceau, intr-o cana care era infinit mai mare decat cantitatea din ea, dar stiu de ce o alegea pe cea atat de mare, pentru ca atat ar fi vrut sa-mi ofere.
Imi place sa ma invalui in creme si parfumuri aromate pentru ca imi amintesc de mama al carei obraz mirosea intotdeauna atat de familiar si bine. Aveam sa aflu mai tarziu ca minunea care o facea sa miroasa atat de bine era pudra Caron, pe care si acum o caut dar fara sorti de izbanda. Ador sa las in jurul meu parfum, acea amintire care atesta ca am fost acolo.
Imi plac cartofii prajiti pentru ca au savoare si nu stiu de ce imi inspira unitatea unei familii, poate pentru ca era unicul fel de mancare accesibil in perioada comunismului si pentru ca toata lumea se aduna seara in jurul unei tigai mari, aurii, pline de cartofi prajiti. Poate si pentru faptul ca au o culoare apetisanta si sunt gustosi.
Imi mai plac bijuteriile cu diamante si safire pentru ca in copilaria mea, am cunoscut o doamna care ne vizita si avea niste cercei pe care nu i-am uiat nici acum. Erau ca niste lacrimi de un albastru intens cu zeci de diamante ce inconjurau ca niste gardieni comoara din mijloc. Gasisem aceasta indeletnicire de a ma uita ore intregi la cerceii ei, tocmai pentru a gasi astfel o placere care sa atenueze neplacerea cu care din gura ei se auzeau povesti triste despre destine sfasiate, vesti despre oameni ce mureau, si cam tot ceea aveam sa aflu mai tarziu ca reprezinta universul de referinta al batranilor.
Ma innebunesc dupa serile de vara, la ora la care amurgul taie lumina zilei, cand totul pare ca ia viata din nou, dar sub o alta forma, imi inspira ora de intalnire a amantilor secreti, ora la care indragostitii isi plimba iubirea prin parcuri, ora la care batranii ies pe bancutele din fata casei, ora la care copiii sunt chemati in casa. E inceputul unui alt timp, emotional, de data asta.
Imi mai place pentru ca imi aminteste de ora primului sarut furat, de uimirea si de stangacia mea, de zilele cand micuta fiind auzeam muzica de la discoteca din aer liber din apropiere si imi doream sa treaca anii sa merg si eu. Nu aveam sa stiu ca trebuia sa astept foarte multi ani, pentru ca de abia la 18 ani am mers prima data.
Imi mai place mult sa iubesc. De fapt iubesc sa iubesc. Imi place sa-mi cant dragostea pe ritmuri frenetice, sa simt pasiunea cum ma face sa percep lumea, sa fac din asta un concert de emotii. Imi place sa mi se spuna „kid” de catre un barbat care ma stie destul de femeie incat sa nu ma lezeze acest apelativ . Sa privesc marea in nunate smaraldine si sa-i simt amenintarea, sa ma trezeasca zgomotul unui vapor,(asa cum auzeam cand mergeam la Braila) sa-mi port in ochi dragostea de viata, sa plang cand sufletul mi-o cere, sa ma mandresc ca inca mai am inocenta si multe lucruri pe care sa le pot face prima oara. Imi place tangoul si vorbele frumoase, dulci si brutale, directe si invaluitoare.
Imi place sa fiu tratata cu politete, dar cu priviri nerusinate, sa port pantofi rosii si flori in par.
Sa port fuste tutu ,sa mananc vata de zahar, si sa miros a soare.
Sa citesc poezii scrise pentru mine, sa ma simt istovita de dragoste si obosita de cautari, sa primesc mesaje de la barbatul iubit cand ma astept mai putin si sa rad cand tot ce este in jur mi-o cere.