Discutie aprinsa zilele trecute, pareri si pareri, trairi exprimate in cele mai ciudate feluri si mituri insusite din generatii trecute, toate despre pasiune. Pasiunea ucide dragostea spuneau unii, pasiunea inlocuieste dragostea, pasiunea este insasi dragostea.
Lipsa masurii in iubire este oare un dezechilibru sufletesc, sau pasiunea este total lipsita de iubire....? Inca de mici invatam ca lucrurile trebuiesc facute cu masura si pudoare . Masura acel nesuferit semn de stop in tot ceea ce ai vrea sa spui, sa actionezi, sa speri. Daca in toate aceste sensuri poti insa sa ai masura, oare si in iubire trebuie sa existe indicatoare care sa te avertizeze ca viteza cu care mergi e prea mare, semafoare care sa te oblige sa franezi cand poate timpul nu ti-o permite, si tot el sa-ti dea voie sa ti continui drumul cand poate nu vrei.
Ma tot intreb de ce atata intoleranta in ceea ce priveste pasiunea. Nu e ea oare ceea ce te face sa arzi mai mult decat oricare alta victorie sau reusita, nu este tot ea ceea care te stinge ca o ploaie rapida de vara intensa si scurta, sau nu e ea fauritoarea celor mai frumoase opere de arta?
Dar oare ce-i da atata farmec si cine sunt cei care ii opun atata rezistenta? Nu cred ca este o atractie reciproca si atat, cum cred ca toti cei care o blameaza sunt cei neputinciosi sa traiasca o asemenea stare de exaltare, sunt acei falsi pudibonzi, si toti acei care se stiu fapturi firave si fara forta de a experimenta ceva atat de intens. Sunt toti cei dependenti de conventii, puritani mincinosi, cei ce nu suporta ideea abandonului, cei care vor controlul deplin, trufasii.
Observ ca exista o moda in ultimul timp de a arata ca faci bine chiar si atunci cand nu o faci, ca esti ca toti ceilalti, ca telurile tale coincid cu ale celorlalti, ca fericirea are aceleasi valori pentru tine ca pentru oricine. Totul are o aura comuna, un spirit de imitatie pana si in sentimente. Incercam sa simtim la unison si in concordanta cu ce e in trend. A disparut conceptul de unicitate, atat de vital in existenta oricarui individ, acel quelque chose ce te face sa poti sa te numesti „tu”.In contextul actual ma intreb nu e oare pasiunea unicul loc din suflet nealterat de moda ? Ne imbracam la moda, vrem joburi la moda, ne insusim concepte la moda si chiar putem imprumuta din ziare si reviste fantezii la moda.
Inca suntem prizonieri ai propriei noastre libertati si ai propriului discernamant si aliatii lasitatii. Stiu sigur ca atunci cand pasiunea a fost cauza unei rupturi inr-un cuplu, atunci toti vor sari ca arsi sa o invinovateasca, devenind brusc aparatori ai unor principii de viata cliseice. Nu ezitam sa criticam omul care a putut sa se lase prada pasiunii si a iesit cu curaj dintr-o singuratate in doi , poate.
De ce pledoaria asta pentru pasiune..se vor intreba curiosii si pragmaticii. Pentru ca este cel mai autentic si mai brutal sentiment, pentru ca te doare in cel mai placut mod posibil, pentru ca orice obstacol in loc sa o distruga o consolideaza, pentru ca este incontrolabila, pentru ca are nemarginirea unui desert si fragilitatea unui pahar, fiindca iti umple gura de apa ca un mar copt, pentru ca pleaca de la cea mai inocenta miscare si se transforma in cel mai dezlantuit dans, pentru ca e atat de a ta, pentru ca cuvintele, marile cuvinte de data asta sunt inutile si nu o pot exprima, pentru ca are culoare vilolet si se termina mai repede decat o acadea.Asadar daca acum vreme indelungata Horatiu ne sfatuia in celebra sa lucrare sa existe o masura in toate, si daca acum ceva vreme Octavian Paler il contrazicea spunand:” adevarata masura a vietii unui om nu se poate obtine decat prin lipsa de masura, dorind fara masura, indraznind fara masura, iubind fara masura”, tind sa ii dau dreptate celui de al doilea.
Lipsa masurii in iubire este oare un dezechilibru sufletesc, sau pasiunea este total lipsita de iubire....? Inca de mici invatam ca lucrurile trebuiesc facute cu masura si pudoare . Masura acel nesuferit semn de stop in tot ceea ce ai vrea sa spui, sa actionezi, sa speri. Daca in toate aceste sensuri poti insa sa ai masura, oare si in iubire trebuie sa existe indicatoare care sa te avertizeze ca viteza cu care mergi e prea mare, semafoare care sa te oblige sa franezi cand poate timpul nu ti-o permite, si tot el sa-ti dea voie sa ti continui drumul cand poate nu vrei.
Ma tot intreb de ce atata intoleranta in ceea ce priveste pasiunea. Nu e ea oare ceea ce te face sa arzi mai mult decat oricare alta victorie sau reusita, nu este tot ea ceea care te stinge ca o ploaie rapida de vara intensa si scurta, sau nu e ea fauritoarea celor mai frumoase opere de arta?
Dar oare ce-i da atata farmec si cine sunt cei care ii opun atata rezistenta? Nu cred ca este o atractie reciproca si atat, cum cred ca toti cei care o blameaza sunt cei neputinciosi sa traiasca o asemenea stare de exaltare, sunt acei falsi pudibonzi, si toti acei care se stiu fapturi firave si fara forta de a experimenta ceva atat de intens. Sunt toti cei dependenti de conventii, puritani mincinosi, cei ce nu suporta ideea abandonului, cei care vor controlul deplin, trufasii.
Observ ca exista o moda in ultimul timp de a arata ca faci bine chiar si atunci cand nu o faci, ca esti ca toti ceilalti, ca telurile tale coincid cu ale celorlalti, ca fericirea are aceleasi valori pentru tine ca pentru oricine. Totul are o aura comuna, un spirit de imitatie pana si in sentimente. Incercam sa simtim la unison si in concordanta cu ce e in trend. A disparut conceptul de unicitate, atat de vital in existenta oricarui individ, acel quelque chose ce te face sa poti sa te numesti „tu”.In contextul actual ma intreb nu e oare pasiunea unicul loc din suflet nealterat de moda ? Ne imbracam la moda, vrem joburi la moda, ne insusim concepte la moda si chiar putem imprumuta din ziare si reviste fantezii la moda.
Inca suntem prizonieri ai propriei noastre libertati si ai propriului discernamant si aliatii lasitatii. Stiu sigur ca atunci cand pasiunea a fost cauza unei rupturi inr-un cuplu, atunci toti vor sari ca arsi sa o invinovateasca, devenind brusc aparatori ai unor principii de viata cliseice. Nu ezitam sa criticam omul care a putut sa se lase prada pasiunii si a iesit cu curaj dintr-o singuratate in doi , poate.
De ce pledoaria asta pentru pasiune..se vor intreba curiosii si pragmaticii. Pentru ca este cel mai autentic si mai brutal sentiment, pentru ca te doare in cel mai placut mod posibil, pentru ca orice obstacol in loc sa o distruga o consolideaza, pentru ca este incontrolabila, pentru ca are nemarginirea unui desert si fragilitatea unui pahar, fiindca iti umple gura de apa ca un mar copt, pentru ca pleaca de la cea mai inocenta miscare si se transforma in cel mai dezlantuit dans, pentru ca e atat de a ta, pentru ca cuvintele, marile cuvinte de data asta sunt inutile si nu o pot exprima, pentru ca are culoare vilolet si se termina mai repede decat o acadea.Asadar daca acum vreme indelungata Horatiu ne sfatuia in celebra sa lucrare sa existe o masura in toate, si daca acum ceva vreme Octavian Paler il contrazicea spunand:” adevarata masura a vietii unui om nu se poate obtine decat prin lipsa de masura, dorind fara masura, indraznind fara masura, iubind fara masura”, tind sa ii dau dreptate celui de al doilea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu